Schimbari la varful IPJ: Politia Timis are un nou Tatuc

De T. Ex.
Reactualizat la:
Costin Tatuc
Costin Tatuc
Şeful Poliţiei Timiş, Gheorghe Popescu, a cerut sa fie schimbat din funcţie. În locul sau, conducerea IGPR l-a numit pe Costin Tătuc, directorul adjunct al Direcţiei Rutiere!

Comisarul-şef Gheorghe Popescu nu mai vrea sa conducă soarta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. El a fost eliberat din funcţie, în cursul zilei de joi. “La data de 26 iulie 2012, prin Ordin al ministrului administraţiei şi internelor, comisarul-şef de poliţie Gheorghe Popescu, la cererea acestuia, a fost eliberat din funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi numit în funcţia de adjunct al şefului inspectoratului”, se arată în comunicatul remis de IGPR.

Tot prin acelaşi ordin, comisarul-şef de poliţie Adrian Dumbravă a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi numit într-o funcţie de conducere inferioară, la nivelul inspectoratului judeţean de poliţie.

Având în vedere situaţia nou-creată, conducerea I.G.P.R. a formulat propuneri de împuternicire a unor ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Astfel se face că, tot joi, comisarul-şef de poliţie Costin Tătuc, director adjunct al Direcţiei Rutiere, prin Ordin al ministrului administraţiei şi internelor, a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Sursa foto: realitatea.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase