Schimbat la fata

Schimbat la fata
Începând de luni, 4 octombrie, site-ul Primăriei Oradea a căpătat o nouă înfăţişare, mai elegantă şi mai modernă.

Noul design a fost realizat astfel încât funcţia estetică să contribuie la evidenţierea conţinutului. El aduce o mai bună structurare a meniurilor, permiţând utilizatorului să găsească cu mai multă uşurinţă informaţiile căutate.

Ştirile şi comunicatele Primariei Oradea, una dintre cele mai importante secţiuni ale site-ui, au acum şi un buton pentru postarea lor directă pe reţeaua de socializare Facebook.

Au fost adăugate şi secţiuni noi, cum ar fi cea dedicată serviciilor online ale primăriei, grupate astfel ca ele să poată fi uşor găsite. Utilizatorilor li se oferă posibilitatea să plătească online taxele şi impozitele locale, să verifice stadiul cererilor depuse, să depună online o petiţie sau sesizare, să-şi programeze online căsătoria sau ziua în care doresc să depună actele pentru obţinerea cărţii de identitate.

De asemenea, galeria foto a fost îmbogăţită cu numeroase imagini care prezintă principalele atracţii turistice ale Oradiei.

O noutate foarte utilă a site-ului este posibilitatea abonării la newsletter-ul Primăriei Oradea, cu ajutorul căruia utilizatorii pot primi ştirile de pe site prin intermediul poştei electronice.

Adresa site-ului a rămas neschimbată – www.oradea.ro .



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase