Schimburi comerciale România Ungaria

ORADEA – La aproape 2.000 de milioane de euro se ridicau schimburile comerciale ale României cu Ungaria în 2005, potrivit informaţiilor furnizate de Guvernul României. Aceste schimburi reprezintă o pondere de 3,65% în comerţul exeterior al ţării noastre.

Exportul a înregistrat o valoare de 922,6 milioane euro, ceea ce plasa Ungaria pe locul 6 între partenerii de export ai României. Importul de produse din Ungaria s-a ridicat în 2005 la 1.077,3 milioane de euro. Faţă de anul 2004 a fost înregistrată o creştere cu 28,51% pe total schimburi comerciale, cu 27,405 la export şi 29,47% la import.

Balanţă pozitivă

Tendinţa de creştere a schimburilor comerciale s-a menţinut şi pe primele nouă luni ale anului 2006. „Volumul total al schimburilor comerciale dintre România şi Ungaria în această perioadă a fost de 1.860,8 milioane de euro. Valoarea exporturilor a fost de 942,9 milioane de euro, Ungaria ocupând locul cinci între partenerii de export ai României. Valoarea importului a fost de 917,9 milioane de euro, ţara noastră înregistrând o balanţă comercială pozitivă pe această relaţie, soldul fiind de 25 de milioane de euro”, a declarat Iuliu Winkler, ministrul delegat pentru comerţ.

Acesta a mai precizat că volumul total al comerţului bilateral  a avut o evoluţie ascendentă crscând cu 28,6%. Exporturile româneşti au crescut cu 42,2% iar importurile cu 19,7%.

După aderarea României la UE se aşteaptă o majorare importantă a fluxurilor comerciale bilaterale. „De la 1 ianuarie 2007, schimburile bilaterale cu Ungaria, ca şi cu celelalre state membre UE, vor deveni schimburi intracomunitare, beneficiind de libera circulaţie a mărfurilor”, a adăugat Winkler.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase