Schiorii, în luptă cu nămeţii

Schiorii, în luptă cu nămeţii
REŞIŢA – După o primă perioadă de acomodare, de la finele lui 2006, schiorii reşiţeni, pregătiţi de prof. Adela Molnar şi Gheorghe Dudu, şi-au reluat, de la mijlocul săptămânii trecute, pregătirile pentru noul sezon competiţional care va debuta la începutul lunii februarie a.c.

Conform programului stabilit, zilnic se desfăşoară două antrenamente, unul de dimineaţă şi unul după-amiază, plus o şedinţă matinală de înviorare la ora 7. Programul este unul foarte dur, dar acceptat de sportivi, aşa după cum ne-a precizat prof. Adela Molnar, care coordonează cantonamentul montan.

„Ne aşteaptă un sezon competiţional important şi nu putem face nici un fel de rabat. Ştiu că le este greu, dar şi schiul, ca orice sport, cere sacrificii, dacă urmăreşti performanţa.

Noi avem de apărat nişte performanţe şi ca atare, trebuie să muncim serios, mai ales că se fac eforturi financiare importante pentru a beneficia de condiţii de pregătire cât mai bune“. În completare, schiorii sunt cazaţi la cabana clubului, iar masa o servesc la „Duşan şi Fiul“, în regim de pensiune.

Primele trei concursuri

Referitor la sezonul competiţional, primul concurs este programat începând cu data de 5 februarie a.c., Campionatul Naţional al Juniorilor III de la Piatra Fântânele (Bistriţa). Apoi, urmează „naţionalele“ de juniori, de la Fundata (Braşov) şi „şcolarele“ de la Baia Sprie, de la începutul lunii martie 2007.

Marius Moraru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase