Şcoala Altfel, în Cetatea Oradea

Şcoala Altfel, în Cetatea Oradea
Municipalitatea organizează pentru preşcolarii/elevii din cadrul diferitelor grădiniţe şi şcoli, tururi ghidate de prezentare a istoriei Cetăţii Oradea.

Cu gândul la Şcoala Altfel, din perioada 18-22 aprilie 2016, municipalitatea organizează pentru preşcolarii/elevii din cadrul diferitelor grădiniţe şi şcoli, tururi ghidate de prezentare a istoriei Cetăţii Oradea, conform programărilor prealabile.

Cu această ocazie se vor vizita: Lapidariul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, expoziţia „Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea”, o expoziţie de arme, armuri şi obiecte de tortură din Evul Mediu, precum şi expoziţia „Rezistenţă şi represiune în Bihor”. Aceste tururi ghidate vor fi dublate de alte activităţi interesante ce se vor desfăşura în curtea Cetăţii şi care vor fi derulate de către Asociaţia Lupii din Pustă, respectiv demonstraţii de mânuire a armelor medievale, precum sabia şi arbaleta.

Centrul de Informare Turistică a Cetăţii Oradea a fost lansat în luna ianuarie 2016 şi organizează zilnic, între orele 8:00 – 16:00, tururi ghidate pentru turişti în limbile română, maghiară şi engleză. De asemenea, Centrul de Informare Turistică a Cetăţii Oradea oferă spre informare, în mod gratuit, turiştilor interesaţi materiale de promovare a Cetăţii dar şi a oraşului, cărţi poştale şi hărţi la un preţ accesibil tuturor.

Evenimentul desfăşurat în Cetate este susţinut şi de Asociaţia Pentru Sănătate, cea care va premia copiii pentru cele mai frumoase desene realizate despre Cetate.

Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevi şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale acestora, să le pună în valoare talentele şi capacităţile în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale, dar mai ales să le trezească sensibilitatea faţă de comunitate şi istoria acesteia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase