Scoala, castelul din poveste

Scoala, castelul din poveste
Elevii de la Şcoala „Nicolae Bălcescu” au păşit pe un tărâm de basm.

Forfota a cuprins, dis-de-dimineaţă, străzile oraşului. Mii de copii cu flori în mână, alături de bunici şi părinţi, se îndreptau spre şcoală. Cei 101.527 de elevi din Bihor au început, luni, un nou an şcolar. Prima zi de şcoală a fost încărcată de emoţii pentru cei 6.031 de bobocei care au păşit în clasa I. Cu paşi mărunţi şi cu ghiozdanul în spate, fiecare ţinându-şi mama strâns de mână, ei s-au îndreptat spre şcoală, unde au fost primiţi, cu braţele deschise, de învăţătoare, vădit copleşite de emoţiile unui nou început.

Pentru micuţii din clasele I ale Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Balcescu” din Oradea, toamna aceasta a fost, poate, una dintre cele mai frumoase din viaţa lor de până acum: cea în care au păşit pentru prima oară în universul plin de farmec şi de mister al şcolii. Colegii lor mai mari şi cadrele didactice ale şcolii au colorat povestea de basm a primei zile de şcoală, primindu-i pe bobocei, în careul din curtea şcolii, cu ropote de aplauze. Cuvântul de bun venit a fost rostit de directorul şcolii, Ioan Mocan, care i-a încurajat pe elevi şi a subliniat importanţa triadei părinte-şcoală-elev.

Învăţătoarea a devenit pentru ei zâna cea bună, căreia i-au împărtăşit deja primele probleme: „eu nu pot să vorbesc prea bine pentru că sunt ştirb”, i s-a confesat unul dintre bobocei învăţătoarei sale, Simona Vancea, de la Şcoala Bălcescu.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !