Scoala de speakeri

De Veronica Bursaşiu
Scoala de speakeri
În 1926, în Santa Ana, California, un american înfiinţa primul grupul de toastmasters din lume. În 2011, într-un apartament din Oradea, Eugen Antal punea bazele clubului toastmasters din oraş.

Unul dintre cele 200.000 de astfel de cluburi care funcţionează în acest moment în lume. În România, astfel de cluburi avea activitate în Timişoara, Cluj Napoca şi Bucureşti.

Ce este toastmaster?

Toastmasters International este o mişcare, o iniţiativă de creare a unei comunităţi de oratori din lumea întreagă.Prin intermediul membrilor săi, Toastmasters International ajută oamenii să deprindă arta vorbitului în public, a ascultării şi a gândirii – abilităţi vitale ce produc adaptabilitate sporită, creşterea potenţialului de leadership, îmbunătăţirea înţelegerii inter-umane şi implicit contribuie la o lume mai bună. Conform oradea.toastmaster.ro „Valorile de bază ale Toastmasters International sunt Dăruirea, Respectul pentru individ, Excelenţa, Generozitatea şi Integritatea, (D.R.E.G.I.). Credem că aceste valori, demne de o organizaţie mare, ar trebui incluse ca puncte de ancorare în fiecare decizie pe care o luăm. Valorile noastre de bază ne oferă nu doar un mijloc de orientare, ci şi de evaluare şi planificare a activităţilor şi ne oferă viziunea propriului nostru viitor. În Oradea, Toastmasters s-a născut din dorinţa lui Eugen Antal de a transmite prin mesajul său suficientă informaţie celor cărora li se adresază. Orădeanul are preocupări ce ţin de IT ţi predă Informatică la Universitate.

„Am căutat un loc unde să mă pot instrui. Aşa am ajuns pe toastmasters.org. Acolo era un buton care îţi indica să cauti un club lângă tine. Cel mai apropiat era la Timişoara.Dar mai era o informaţie:Nu există un club în oraşul tău? Fă-l!Era o mare provocare. Toată lumea se plânge că nu sunt resurse pe timp de criză. Nu e adevărat, e plin de oportunităţi. Când lipseşte ceva, crează! Aceasta este filozofia noastră.Un lider nu crează doar discipoli, un lider trebuie să creeze alţi lideri.În grupul nostru şi alţi lideri trebuie să fie în măsură să organizeze şi aceasta se întâmplă prin rotaţia rolurilor”, consideră fondatorul Toastmasters Oradea. Feed-back-ul acţiunilor e apoi foarte important. Membrii clubului acţionează astfel încât ceea ce şi-au planificat să fie exact cum şi-au planificat.Şi aceasta se întâmplă începând de la intrarea în sală. Întâlnirile membrilor clubului au loc în fiecare marţi ăncepând cu ora 19,30. Cei care întârzâie găsesc pe uşă un mesaj care nu are nevoie de comentarii: „Dacă uşa este închisă, înseamnă că ai venit prea devreme pentru data viitoare”. Eugent Antal, preşedintele Oradea Toastmaster consideră că în acest fel colegii săi sunt responsabilizaţi să îşi planifice plecarea spre locul de întâlnire cu cinci minute mai devreme. „Punctualitatea e mai mult psihologie decât acţiune”, spune Eugen. Apoi liderul Oradea Toastmasters mai demontează un mit, cel al lucrului în echipă. „Oamenii trebuie învăţaţi să lucreze pentru echipă, nu în echipă. O echipă nu e o sumă de indivizi care se întâlnesc într-un loc la o anumită oră. Important e ce fac aceşti oameni în orele în care până la care se întâlnesc.

Cadrul în care se întâlnesc orădenii este unul prietenos. Sunt mânaţi de dorinţa de a progresa, de a câştiga în exprimare.La fiecare întâlnire, prin rotaţie, fiecare membru are un rol. Sunt două secţiuni: una de discursuri pregătite şi una de discursuri improvizate. În timpul discursurilor, activitatea este supervizată de un evaluator general, un evaluator de discurs, un gramatician, un numărător de „ă-uri”, un cronometror. Totul pentru ca protagoniştii să ştie unde au greşit , să se poată corecta şi evolua.Echipa de evaluatori urmăreşte şi dacă discursul şi-a atins scopul, dacă a transmis emoţie, dacă a folosit material adiţional, dacă a fost bine organizat: dacă a avut introducere, cuprins şi încheiere, dacă vorbitorul a stabilit contact vizual cu cei cărora li se adresa, expresia feţei, dacă a fost atins scopul discursului şi dacă a folosit expresii creative. Am participat la o întânire unde protagonistele serii la discursuri pregătite au fost Ecaterina şi Eliza. Ecaterina face un master în Finanţe şi Bănci, este pasionată de excursii şi spune că păstrează fiecare călătorie în cutiuţa cu amintiri. Ea se află la cea de-a treia lecţie: Get to the point şi a avut de pregătit un discurs depre „Puterea zâmbetului „. Eliza a absolvit Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi va face Studii Politice comparate în limba franceză. Elizei nu-i place să aibă timp liber, şi are o mare capacitate de învăţare. De altfel, discursul ei tinde spre ceea ce colegii ei numesc măiestrie. S-a aflat la lecţia cu numărul cinci: Yor body speaks şi a pregătit discursul „Alt rol, aceeaşi Eliza” inspirată de filmul ei preferat „My fair lady”. A urmat apoi secţiunea de discursuri improvizate unde protagoniştii serii au extras din jobenul Ioanei Ştef câte o temă: „Cum ţi-ai descrie viaţa dacă ai fi o lampă de birou”, „Cum ţi-ai descie viaţa dacă ai fi o carcasă de dvd”, „Cum ar fi fost dacă ai fi fost un mop”.

Maraton de discursuri

În luna octombrie, Oradea Toastmaster organizează, în Stage, un maraton de discursuri cu public. Scopul este acela de a demonstra că poţi obţine satisfacţii din calităţile de vorbitor în public, din învingerea temerilor, din concentrare pe conţinut şi expresivitate în discurs. „vor fi 5-6 speakeri cu discursuri bine pregătite, rafinate, cu impact. Toastmasters este un loc unde fiecare poate să se dezvolte din punct de vedere personal, unde are loc un declic mental, şi fiecare individ se poate elibera ca om. În acest moment, la Tv vedem mulţi vorbitori care fac greşeli gramaticale, au multe „ă-uri” în discursuri.Există apoi spoturi publicitare făcute după ureche, de oameni constipaţi, în care timbrul vocii nu e adecvat cu mesajul. Noi credem că a trecut vremea învăţatului după ureche. 70% din leadership este comunicare. Şi mai e ceva: toţii vorbitorii în public câştigă dublu cpomparativ cu cei care nu o fac. De ce? Fiindcă se pun în postura de a conduce grupuri de oameni. Noi nu cred că avem şomeri printre noi. Angajatorii mizează pe capacitatea de comunicare, fiindcă profesional poţi învăţa orice”, spune preşedintele Oradea Toastmasters. Clubul poate avea maxim 40 de membri, ceea ce este posibil să se întâmple curând, mai ales in perspectiva în care îşi va deschide uşa studenţilor, chiar din această toamnă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !