Şcoala de vară, multă distracţie, zero lecţii!

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
Şcoala de vară, multă distracţie, zero lecţii!
Aşa cred cei mai mulţi dintre micii participanţi. De fapt, învaţă intensiv şi aplicat, fără efort, despre viaţă, prietenie, natură şi meşteşuguri.

De la începutul vacanţei de vară şi până acum, peste 70 de copii cu vârste între 6 şi 12 ani au trecut pe la şcoala de vară Detectivii Naturii. Aceasta e găzduită de Şcoala Nicolae Bălcescu şi-l are drept coordonator pe Marius Hărduţ. Copiii sunt îndrumaţi şi supravegheaţi şi de opt voluntari din Spania şi Italia, veniţi în Oradea prin Programul Erasmus+ pentru 6 luni, plus patru voluntari din Oradea. Străinii parcurg, prima dată, un curs de bază de limba română, care le facilitează comunicarea cu copiii. „Aceşti tineri au venit în Oradea pentru a ne asista în organziarea de activităţi de educaţie dedicate copiilor din Oradea, în special activităţi de outdoor, mişcare, educaţie despre natură, şi multe jocuri şi activităţi. Anca Lascu este coordonatoarea de activităţi.

3la stana de vale

„Şcoala de vară Detectivii naturii se deruelază pe toată perioada vacanţei mari şi este unică în România. Programul săptămânal include activităţi de luni până vineri, iar joia, de obicei sunt organizate excursii de o zi în diferite locaţii din Bihor sau din județele limitrofe. Alegem excursii la obiective naturale şi în locaţii unde putem face sport şi mișcare sau unde putem întâlnii oameni pasionaţi de animale, de exemplu”, ne-a spus coordonatorul şcolii de vară, Marius Hărduţ.

Părinţii micilor participanţi trebuie să ştie la ce se pot aştepta când îşi trimit copiii la programul zilnic, între 8:00 şi 13:00, la şcoala de vară. Punctul de pornire şi de ridicare a participanţilor este şcoala N. Bălcescu de pe strada Sucevei. În afara regulilor care ţin de bun simţ, copiii sunt liberi: nu există o oră a mesei pentru toţi, fiecare poate face pauza pentru gustare oricând simte nevoia. Un tricou murdărit sau faptul că s-au stropit cu apă în joacă nu-i prilej de dramă.

3caldura mare

Mişcare

Copiii sunt antrenaţi în activităţi care presupun elemente de mişcare – exerciţii, jocuri, mers cu bicicleta, trotineta, pe role, şi nelipsitele meciuri de fotbal sau baschet. Copiii sunt instruiţi şi în săritul coardei sau invitaţi la diverse concursuri. În zilele în care vremea nu a permis activităţile afară, timpul copiilor este umplut cu atelierele de creaţie, ocazii perfecte pentru fiecare să se exprime artistic aşa cum simte.

3munca de creatie

Oraşul, teren de joacă

Elevii şcolii de vară au ocazia să redescopere oraşul şi locurile sale atractive: în compania altora, cu aceleaşi interese, distracţia este aproape garantată. „Avem în program ieşiri în zonele verzi din oraş – malurile Crişului Repede sau ale Peţei, în parcul 1 Decembrie şi în Brătianu, în pădurile de lângă Oradea. Contează să fim în natură, să ne jucăm afară şi să descoperim cât mai multe elemente naturale. Creem un program de vară care îmbină fun-ul cu mişcarea şi cu învăţarea”, spune coordonatorul. Aşa se face că, la vreo patru km de centrul Oradiei, pădurea Săldăbagiu de exemplu, e cadrul perfect pentru întâlnirea cu insecte, broscuţe sau alte mici lighioane inofensive. Ocazie bună pentru dobândirea de informaţii, pentru consolidarea curajului şi încrederii în forţele proprii.

3la cai

„Tratamente” cu lut

Nu mai departe de săptămâna trecută, detectivii naturii au năvălit în curtea căsuţei de paie, tencuită cu lut, de la Paleu. Aceasta este proiectul cuplului de actori Ciprian Ciuciu Pitz şi Melu Ciuciu Pitz. După vrere şi putere, fiecare şi-a aflat câte ceva de făcut, de la frământarea lutului, la tencuirea pereţilor sau la pregătirea cărămizilor. „Construim pereţi de casă, construim un cuptor de exterior şi o bancă din argilă şi alte materiale naturale. Vom face şi zmee din trestie”, ne-a spus coordonatorul.

3munci de toate felurile, dupe vrere 3sau putere

Împrieteniţi

Hărduţ zice că în şcoala de vară coordonatorii au ca temă şi să aplaneze inevitabilele disesiuni dintre copii: „învăţăm să preţuim joaca împreună cu ceilalţi copii. Zilnic discutăm despre prietenie şi colaborare. Conflictele le rezolvăm prin discuţii între copiii implicaţi, cărora le reamintim că la noi în program îi vedem pe toţi ca pe nişte fraţi care ar trebui să se comporte astfel în tot programul. Suntem împortiva abuzurilor de orice fel între copii. De câte ori acestea apar, iniţiem o discuţie cu cei implicați sau cu tot grupul despre regulile împotriva oricărui fel de conflict”.

3niste barbosi

Şcoala de vară a ajuns deja la a treia ediţie iar populariatea i-a crescut de la un an la altul. Organizatorul spune că ar prefera şi în timpul anului şcolar, metode de predare care să presupună scoterea copiilor în natură sau măcar în parc. „Dar în Oradea, şcolile sunt beton”, e concluzia sa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase