Şcoala profesională în sistem dual în domeniul auto

De Dan Birta
Şcoala profesională în sistem dual în domeniul auto
Școala profesională în sistem dual este o alternativă pentru criza forței de muncă în industria auto din regiunea N-V a României.

Pentru a conştientiza acest lucru, Asociația Firmelor Bihorene (AFB) va organiza o întâlnire la care vor participa autoritățile implicate în dezvoltarea învățământului dual. Întâlnirea va avea loc în data de 24 aprilie, ora 14:00, în Cetatea Oradea, Corpul E ,et.2, sala de conferințe, cu participarea echipei guvernamentale, promotoarea sistemului de învățământ dual în domeniul auto: Stelian Fedorca, consilier de stat; Cornel Bertea Hanganu şi Nicolae Soare, consilieri în aparatul de lucru al primului ministru.

„Este cunoscut faptul că firmele private dornice să-şi extindă activitatea se confruntă cu o criză tot mai mare a forţei de muncă în Bihor și regiune, în condiţiile în care România continuă să fie un exportator de nădejde pentru pieţele forţei de muncă din Europa Occidentală. Se dorește crearea cadrului prin care se va asigura creşterea atractivităţii pentru elevi a învăţământului profesional și facilitarea accesului tinerilor la un proces educaţional profesional bazat pe cunoştinţe și competențe care să corespundă cerinţelor pieţei muncii actuale și să asigure adaptabilitatea tinerilor absolvenţi la cerinţele primului lor loc de muncă”, susţine Dorin Culici directorul Departamentului Auto din cadrul AFB.

La întâlnire vor participa reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Județean Bihor, Consiliului Județean Bihor, Primăriei Oradea, liceelor de specialitate și antreprenorii din sectorul auto.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !