Școli modernizate prin PNDL

De Veronica Bursaşiu
Școli modernizate prin PNDL
Este vorba despre Școala Gimnazială 1 Mai Haieu, respectiv Școala Primară Nufărul Rontău 2 și Grădinița cu Program Normal „Paradisul Prichindeilor” Rontău 2.

Investiții masive în infrastructura școlară din Sînmartin. Lucrările derulate până acum sunt de peste 800.000 lei. Sunt și copii fericiți, care vor începe anul școlar în condiții europene, spre deosebire de cei mai puțini privilegiați, care vor merge la toalete tot în fundul curții. La Sînmartin, anul nou școlar are premize bune, lucrările pentru crearea unor condiții la standardele actuale fiind în toi. Proiectul „Extindere, modernizare și anvelopare la Școala Gimnazială 1 Mai-Haieu” presupune o investiție de 285.568,87 lei. Banii sunt alocați prin Programul național de dezvoltare locală. În cadul proiectului s-au executat lucrări precum: mutarea grupurilor sanitare în interiorul clădirii, anveloparea clădirii, refacerea instalației termice și sanitare, renovarea sălilor de clasă, renovarea coridorului.
scoala-rontau3

„Proiectul este în curs de finalizare, astfel că în cel mai scurt timp școala va fi dată în folosință”, anunță Primăria Sînmartin.

Alt obiectiv ce ține de infrastructura școlară finanțat prin Programul național de dezvoltare locală a avut ca obiectv extindere, reparații și anvelopare la Școala Primară Nufărul Rontău 2 și la Grădinița cu Program Normal „Paradisul Prichindeilor” Rontău 2. Acesta a fost un proiect în valoare de 519.889,35 lei.

Conform contractului de finanțare din 27 decembrie 2016, proiectul a presupus următoarele lucrări: reabilitarea a două săli de grupă, reabilitarea grupurilor sanitare, refacerea instalațiilor electrice, refacerea instalațiilor termice, schimbarea tuturor ferestrelor, înființarea a patru noi săli de clasă pentru școlari, înființarea unor noi grupuri sanitare, reabilitarea termică a întregii clădiri, amenajarea curții interioare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !