Scriitori din teatru, scriitori de teatru

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Scriitori din teatru, scriitori de teatru
Întâlnirea cu ei, moderată de Dan H. Popescu, a fost o bucurie pentru suflet.


Sala Arcadia a găzduit evenimentul literar teatral „Scriitori din teatru”. Acesta a avut loc în cadrul Zilelor Teatrului Regina Maria. La discuții au participat Mircea Bradu, Eugen Țugulea, Florian Chelu, Emil Sauciuc, Ciprian Ciuciu, care au vorbit despre experienţele lor în ale scrisului. Moderator al evenimentului a fost profesorul şi scriitorul Dan H. Popescu.

Una dintre cele mai aprinse teme de discuţie a fost tocmai pe seama profesiei de scriitor, care aşa cum spunea Mircea Bradu nici nu a existat în nomenclatorul de meserii până în anul 2000, când Mircea Dinescu a sesizat că erau scriitori de tot felul, scriitori de vagoane, numai cei în adevăratul sens al cuvântului nu existau oficial. Punctul de vedere a fost confirmat şi de Eugen Ţugulea care cu modestie vroia să demonstreze că nu e scriitor în litera DEX-ului şi că a scris doar fiindcă „nu am avut ce să fac într-o vară”.

Cu sacul plin de întâmplări a venit la această întâlnire povestitorul plin de farmec, Mircea Bradu, omul a cărui traiectorie şi viaţă s-a intersectat cu cea a unor scriitori pe care majoritatea îi ştie doar din manuale, ori prin operele pe care şi-au pus semnătura.

Poet la 10 ani

Mircea Bradu a povestit cum profesorul său Traian Blajovici i-a publicat primul volum de versuri la 10 ani. Ciudat, dar despre acea carte nu-i place să vorbească fiindcă „a dat copilului ce eram, prea devreme, un blazon nemeritat, acela de poet. Mi-a făcut cea mai mare bucurie, dar şi cel mai mare deserviciu, fiindcă nu poţi fi poet la zece ani, cel mult un copiator de poezii”…. Cu toate acestea, ceea ce scria Traian Blajovici în prefaţa volumului de versuri semnate de copilul Mircea Bradu avea să treacă proba timpului: „Poate peste ani, acest nume va trezi simfonii nebănuite”. Mircea Bradu şi-a amintit de perioada în care elev fiind la Gojdu alături de D. R. Popescu, Dumitru Chirilă, Aurel şi Ioan Covaci spune că a avut noroc că „ne-au iubit profesorii noştri de română şi noi îi iubeam la rândul nostru pe ei, altfel murea scânteia literară din sufletul nostru sub avalanşa temelor de matematică şi fizică”. Scriitorul a vorbit apoi şi despre perioada în care a activat la un cenaclu literar cunoscut în întreaga ţară pentru activitatea lui, condus de profesorii Traian Blajovici, Zaharia Macovei, dar şi de colegii săi mai mari Titus Popovici şi Dorin Iancu. Mircea Bradu spune că de sintagma scriitor adevărat „nu mi-a fost frică la zece ani, m-am speriat cumplit la optsprezece ani, auzindu-i vorbind despre poezie şi scriitori pe profesorii mei Tudor Vianu, Edgar Papu, Silvian Iosifescu, Ov. S. Crohmolniceanu, Aurel Baranga, Zoe Dumitrescu Buşulenga”.

Întâlnirea între scriitorii de teatru, între scriitorii din teatru s-a derulat într-o atmosferă amicală. Mircea Bradu i-a spus moderatorului Dan H. Popescu că apelativul „maestre” i se pare nepotrivit atunci când este vorba de persoana sa. „Arghezi spunea că numai măgarului să i te adresezi cu maestre. Acest termen e specific mai mult lumii muzicale, acolo toţi sunt maeştri. În literatură trebuie să ai coasa de-asupra capului ca să fii maestru”, a spus Mircea Bradu. Scriitorul şi-a amintit apoi de perioada în care a ajuns director la teatru. Mircea Bradu spunea că l-a schimbat la conducerea Teatrului de Stat Oradea pe Eugen Ţugulea. Pentru „adevărul istoric”, Eugen Ţugulea a replicat că nu l-a schimbat Mircea Bradu, ci şi-a dat demisia în două rânduri. Eugen Ţugulea şi-a amintit chiar că Mircea Bradu era omniprezent în instituţie şi chiar l-a întrebat odată dacă el va fi viitorul director, iar acesta a negat. În replică, Mircea Bradu a ţinut să spună că de fapt Dumitru Chirilă trebuia să fie director al teatrului de Stat Oradea, dar spre deosebire de el, acesta ştia la ce se înhamă şi nu a acceptat. „În plus, Tuţu Chirilă avea şi o nevastă actriţă, ceea ce în perioada comunistă nu se accepta pentru un director de teatru”, şi-a amintit domnul Bradu. Mircea Bradu spunea că a mers la conducerea teatrului în urma unei şedinte de redacţie a Revistei Familia în care şi Alexandru Andriţoiu şi alţi scriitori au decis că trebuie să preia acel post. „M-am dus doar cu condiţia că voi sta un an. Am stat cincisprezece ani şi jumătate fiindcă nu m-am mai putut dezlipi. Piesele de teatru se jucau la Arad şi la Ploieşti, dar îi mulţumesc Teatrului din Oradea că m-a consacrat ca şi autor dramatic. Chiar dacă alţii credeau altceva, acum vreau să spună că am avut o relaţie exemplară cu Eugen Ţugulea şi cu Vetuţa Pop. Eugen Ţugulea nu a fost doar un maestru de teatru ci şi un adevărat om. Scrierile lui au fost întotdeauna pline de nerv, chiar dacă e modest când vorbeşte despre asta. Până şi rapoartele lui din Teatru erau scrise cu o doză de personalitate. În teatru am găsit un colectiv format şi pot să spun că am continuat politica începută de el. În fiecare stagiune se juca teatru-istoric şi am mai scris şi eu. Noi cei de la graniţa de Vest am simţit aceasta ca şi pe o datorie faţă de istoria naţională”, a expliact Mircea Bradu. Fostul director al Teatrului de Stat Oradea şi-a amintit apoi de un moment în care a vrut să renunţe la conducerea instituţiei, dar pe care azi îl rememorează cu umor. Mircea Bradu spune că atunci când a venit în teatru erau două piese în repetiţie cu care trebuiau să se prezinte la un festival în Moldova. „Gândindu-mă eu că repetiţiile au început de mult, presaţi fiind am pus o notă internă: «În două săptămâni să se termine repetiţiile!» Ceea ce în teatru e imposibil. Trecând pe acolo văd nişte buni prieteni actori care râdeau de mama focului citind nota internă. «Preferam să-ţi joc piesele decât să-ţi văd semnătura pe o porcărie», mi-a spus unul dintre ei. Atunci am vrut să-mi dau demisia. Întâmplare e că secretara, o doamnă în care vedeam corectitudinea personificată şi căreia eu îi spuneam Zâna de gheaţă a venit cu o foaie, mi-a pus-o sub nas şi m-a pus să semnez. Acolo scria: «Dintr-o eroare de dactilografiere, termenul premierei este…» Şi am prelungit repetiţiile cu o lună”, a povestit fostul director al Teatrului de Stat Oradea, cum a început.

Teatrul-un ritual

Mircea Bradu să scrie teatru? Povesteşte chiar scriitorul care s-a născut la Lăzăreni în una dintre cele mai mari biblioteci din Bihor, aşa cum adoră să spună. Tatăl său era dascăl şi obişnuia să scrie câte o piesă de teatru la fiecare sfârşit de an pentru elevii săi. S-a întâmplat, atunci când Mircea Bradu era deja elev de liceu, ca o piesă de teatru să nu ajungă la elevi de pe front, acolo unde se află tatăl său. „Era religie ca la sfârşit de an să se joace o piesă a tatei cu o puternică tentă istorică. Mama nu ştia ce să se facă fiindcă nu ajunsese piesa. Aşa m-am apucat eu de scris, iar colegii mei au jucat-o la final de an”. Primul contact puternic cu teatrul revendicat de Mircea Bradu e în momentul în care mergea la galerie să vadă piesele profesorului său Aurel Baranga care îl ştia pe Caragiale pe de rost, la virgulă. Mircea Bradu şi-a amintit că împreună cu Paul Goma a vrut să-l testeze pe profesor să vadă dacă este chiar aşa şi a avut şi confirmarea. Scriitorul şi-a amintit şi de un episod mai puţin plăcut legat de o piesă de teatru numită „Iconarii”, care se întindea pe 30 de pagini, dar care trata un subiect despre un om care picta icoane, dar în care oamenii de la ţară vedeau un fel de Dumnezeu fiindcă era şi primar, şi dascăl. „A venit o comisie de la Comitetul Central, mi-au făcut o recenzie de 80 de pagini în care m-au făcut terci. Dar nu m-au dat afară de la revista la care lucram fiindcă au zis că e o chestie de tânăr zăbăuc. Teatru se scrie foarte greu, nu ai cum să explici. La început, ca să mă explic scriam cu multe paranteze. Cred că scriu un teatru normal. Zemfirescu mi-a făcut un compliment spunând că sunt singurul care scriu istorie naţională ca o arhivă sentimentală. Recunosc, m-am băgat în această arhivă şi m-am identificat cu ea. Teatrul e până la urmă arta cea mai activă, nu e un lux. Stăteam la repetiţii şi mă bucuram cum se transformă totul. Actorii sunt o castă în care nu poţi să pătrunzi. Dacă nu eşti de-ai lor, în teatru vei fi întotdeauna singur printre actori. Vei fi întotdeauna doar un tip care trece prin teatru. Îmi amintesc că înainte de a fi numit director la Teatrul de Stat Oradea am vorbit cu Marin Sorescu (căruia noi îi spuneam, Sorin fiindcă fiica mea Ancuţa nu putea să spună Marin Sorescu, ci Sorin) care era director la Teatru în Craiova. L-am sunat şi i-am spus: «Sorine, ăştia vor să mă pună director la Teatru!» Mi-a replicat: «Au mai păţit-o şi alții!» Cel mai proaspăt scriitor din teatru e actorul Emil Sauciuc, care a povestit că şi-a descoperit talentul de a scrie înainte de a învăţa să citească. „Scriam poveşti pe la cinci-şase ani, iar fraţii mei le ascultau deşi erau mai mari ca mine, semn că le plăcea. După ce am învăţat să citesc am fost atras de cuvântul scris…. Scriu fiindcă e o necesitate interioară. Nu contrafac scrierea. Nu scriu când nu sunt inspirat”, a povestit actorul care şi-a lansat recent un volum alături de Dan H. Popescu, iar în urmă cu două săptămâni carte de versuri „Pâmânt dintr-o expoziţie”. Emil Sauciuc spune că a scris la cererea pictorului Vioara Bara, care îşi vernisa o expoziţie, iar apoi a revenit asupra versurilor pe care le-a şi publicat. Versurile lui au apărut şi în volumul de mare ţinută „Actori poeţi, poeţi actori”, în care publică şi Matei Milo, ori Emil Bota. Florin Chelu e un scriitor cu totul aparte, scrie sonete, chiar sonete retrogradus, adică sonete care au înţeles şi dacă sunt citite de la coadă la capăt. Cel mai tânăr dintre oamenii de teatru care scriu e actorul Ciprian Ciuciu. Piesele lui sunt jucate deocamdată de liceeni şi acesta a mărturisit că scrie „pentru plăcerea de a te exterioriza, fie şi în scris. Faptul că am experienţă în teatru mă ajută să-mi construiesc ideile mai aproape de ceea ce trebuie să fie o piesă de teatru”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor