Scrisoare deschisă către agresori

Scrisoare deschisă către agresori
Mai clar şi mai accentuat decât în anii precedenţi, elevii de liceu şi, de acum şi cei de gimnaziu din Oradea şi judeţ, spun, negru pe alb, că au nevoie de iubire, comunicare şi non-violenţă.

Înscrişi în concursul unic în ţară „Şcoala fără violenţă”, demarat de Poliţia Bihor, 17 liceeni şi 15 elevi de gimnaziu au şi dat soluţii pentru reducerea violenţei de orice fel în rândul minorilor. Ei cer şi celor ce conduc ţara să schimbe priorităţile naţionale, să le acorde mai multă atenţie, siguranţă şi credit pentru a se dezvolta într-un climat de apreciere a valorilor reale.
JB a încurajat dintotdeauna educaţia în rândul copiilor dată de poliţişti, în mod voluntar, cu scopul reducerii victimelor din rândul copiilor, dar şi a delicvenţei juvenile. Drept răsplată pentru curajul, creativitatea, discernământul, şi originialitatea şi soluţiile date, JB publică eseurile concurenţilor, elevi de gimnaziu şi liceu, de la „Şcoala fără violenţă”.


 

Către toți cei care la un moment dat au realizat că mulți oameni sunt prea violenți.

Stau și mă gândesc: Încotro merge această lume? Mă străduiesc să înțeleg cum de violența are atâtea forme și încerc să aleg o latură pe care aș putea s-o analizez destul de bine încât să-i determin pe cei care îmbolnăvesc societatea zilelor noastre cu manifestările lor violente să se analizeze puțin. Și așa ajung să-mi dau seama că acest comportament deviant al oamenilor nu este o problemă care s-a născut în zilele noastre.

Fiindcă și în trecut m-am lovit de acest flagel, îmi amintesc de Charles Young, care spunea că “Oamenii sănătoși nu-i torturează pe ceilalți. În general cei torturați devin torționari”. Și așa mi se cristalizează în minte mai clar ideea că oamenii violenți ai zilelor noastre sunt produsul acestei civilizații “pașnice” în care trăim și au suferit această mutație de-a lungul vieții, nu s-au născut așa. Nu încerc aici să găsesc un criteriu de definire a oamenilor, ci doar încerc să înțeleg agresivitatea de care suntem sau nu suntem în stare. Violența verbală cred eu că este în general anterioară celei fizice, fiindcă în acest mod agresorii își dau seama astfel cât de slabe sunt potențialele victime și decid ulterior dacă să acționeze sau nu violent.

O lovitură, un pumn, o palmă, o simți câteva minute, deoarece senzația fizică se estompează în timp, dar cuvintele dure pe care ceilalți le rostesc batjocoritor – mai ales copiii din ziua de azi, fără să înțeleagă poate în întregime cât de mult rău pot provoca – chiar lasă urme adânci în sufletul celor răniți. Eu știu că am simțit că mă sufoc de durere când am fost jignită în mod repetat și am încercat să înțeleg cine e de vină pentru această situație în care mă aflam. Cuvintele chiar dor, mai ales când știi că toate sunt minciuni… M-am învinuit mult timp până când am realizat că nu sunt eu de vină pentru comportamentul jignitor și agresiv al foștilor colegi. Problema cea mai mare este că agresorul nu sesizează anormalitatea violenței de care dă dovadă. El doar își rezolvă problemele prin acest mod de manifestare. Dar mi-a trebuit destul de mult timp să cresc, să înțeleg și să mă detașez de această experiență dureroasă.

Nu am putut mult timp să mă dezvolt pe plan social, să leg prietenii sau să comunic liber cu ceilalți elevi de vârsta mea. Când un om este jignit, poate ar vrea să răspundă cu aceeași monedă, dar mă sperie acest scenariu în care toți oamenii dau frâu liber pornirilor ancestrale și se comportă iresponsabil. Și asta ar însemna că tot ceea ce însemnă civilizație, educație ar dispărea și s-ar ajunge la un conflict generalizat în care omenirea s-ar putea distruge.
Când o persoană devine victima violenței, fără să vrea, se schimbă. În sufletul ei apar sentimente pe care uneori nu le poate controla și care o fac să devină diferită față de cum era înainte. Iar victima ajunge să vadă viața într-un mod diferit și, oricât de mult ar vrea să uite, nu poate. Fiindcă omul e o ființă vanitoasă și în general nu uită când i s-a întâmplat ceva rău, iar respectul față de sine îi spune că ar fi trebuit să facă ceva să rezolve acea situație înjositoare. Și experiențele neplăcute rămân în sufletul lui și-i acoperă cu o peliculă gri viața – trecută, prezentă sau viitoare.

Totul are o cauză și, evident, un efect. Agresorul are o cauză, un motiv pentru a justifica acțiunile sale antisociale și de aceea îmi este și mie clar că și agresorul a suferit cândva pe propria piele aceeași experiență. Și mă gândesc eu că experiențele negative ar trebui să-i facă pe oameni să observe greșelile altora, să înțeleagă de ce aceștia se comportă așa și să poată să acționeze în așa fel încât violența să nu-i doboare, ci să-i facă mai înțelepți, ca să poate evita în viitor astfel de oameni și astfel de situații. Asta îmi doresc eu, cel puțin, și asta cred că ar fi ideal. Din păcate, efectul agresiunilor asupra marii majorități a victimelor este total opus: victima se transformă î n agresor. Și modelul bolnav se perpetuează.

Doar de noi depinde dacă alegem sau nu să continuăm acest șir neîntrerupt de cauze și efecte nefaste. Vocea fiecăruia dintre noi poate schimba ceva. Să spunem tuturor că trebuie să aleagă un comportament normal, să discute despre probleme și să nu ajungă o marionetă a violenței care să le controleze viața. Suntem cu toții mai buni de atât. Și împreună putem fiecare dintre noi să schimbăm lumea. Fiindcă lumea suntem noi. Noi suntem societatea, noi suntem cei care trebuie să creștem generațiile viitoare. Să deschidem ochii, să vedem realitatea din jurul nostru !

Elev: Patricia Prodan
Liceul Tehnologic Sanitar “Vasile Voiculescu” Oradea
Prof. coordonator: Crina Crăciun



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase