Scrisorile si coletele trimise cu Posta Romana vor intarzia mai mult pe drum

De Marcel Hoster
Scrisorile si coletele trimise cu Posta Romana vor intarzia mai mult pe drum
© Tion: Scrisorile si coletele trimise cu Posta Romana vor intarzia mai mult pe drum
Până pe 22 ianuarie, trimiterile poştale ar putea să ajungă mai greoi la destinaţie. Problemele meteo duc la întârzieri la trimiterea şi primirea de scrisori şi colete, a anunţat Poşta Română.

Compania Naţională Poşta Română a anunţat că, în urma condiţiilor meteo extreme, traficul trimiterilor poştale, atât la nivel naţional cât şi internaţional, va fi afectat în perioada următoare. Astfel, întrucât vremea nefavorabilă impune restricţii de trafic, atât pe teritoriul ţării cât şi în ceea ce priveşte cursele de transport aerian internaţionale, fluxul de import cât şi cel de export va fi afectat.

Având în vedere aceste aspecte, este posibil să apară întârzieri în ceea ce priveşte timpii de circulaţie în traficul poştal. Cei de la Poşta Română au mai anunţat că problemele în distribuirea coletelor şi scrisorilor se vor manifesta până în jurul datei de 22 ianuarie 2017.

Orice reclamaţie legată de calitatea serviciilor poştale prestate de Poşta Română poate fi trimisă pe adresa de mail infopost@posta-romana.ro. De asemenea, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon: 021 9393, 021 9393 111.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase