Scumpirea caselor vine din padure

Scumpirea caselor vine din padure
Estimarile referitoare la evolutia preturilor materialelor de constructii, exprimate anul trecut, incep sa prinda contur intr-un mod cu totul neasteptat.

Cea mai drastica scumpire postintegrare a cunoscut-o lemnul de rasinoase (brad sau pin) utilizat ca material de constructie, al carui pret este, in urma licitatiilor, cu 51% in medie mai mare decat anul trecut.

Explicaţia pentru scumpirile fără precedent, în special la răşinoase, este dată de scăderea continuă a ofertei, provocată de reducerea suprafeţelor de unde se pot tăia brazi. “S-au restituit foarte multe păduri din această categorie, iar proprietarii nu au apucat să planteze puieţi, astfel că nu puteau să le exploateze, deci încă nu au ieşit pe piaţă.

Recomandarea ARACO: “Grăbiţi contractările!”

Cererea nu e mult mai mare decât anul trecut, dar oferta e de câteva ori mai mică”, ne-a explicat Emil Părău, administratorul companiei cu profil de exploatare a lemnului Comexim R Lupeni. El estimează că suprafeţele exploatabile (de unde se pot tăia brazi) au scăzut, în medie, cu 40% faţă de anii trecuţi. Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a antreprenorilor din Construcţii – ARACO, spune că, în ciuda creşterii galopante a preţului metrului cub de lemn, acesta rămâne un element indispensabil pe marile şantiere. De aceea, el declară că, „pe termen mediu, nu estimăm o reducere a utilizării lemnului”. Situaţia stă diferit în cazul celor care vor să îşi construiască o locuinţă proprie.

Unităţile care procesează lemn, în faţa falimentului

Reprezentanţii patronatelor din construcţii cred că aceştia vor căuta soluţii alternative pentru a înlocui în bună măsură lemnul. Un sfat pe care Laurenţiu Plosceanu îl dă celor care vor să îşi ridice o casă este să se grăbească să contracteze. Este bine ca materialele de construcţii să fie achiziţionate din timp. Acesta este un element al costului lucrării pe care beneficiarul îl poate controla. „Cu siguranţă însă nu va putea controla costurile legate de scumpirea manoperei”, conchide preşedintele ARACO.

Preşedintele federaţiei sindicatelor din industria lemnului, Vasile Bădica, spune că numeroase societăţi din ramură sunt pe cale să îşi închidă porţile. Unul dintre motive, alături de majorările de preţuri la energie şi întărirea leului, este creşterea galopantă a preţului metrului cub de lemn pe picior. Reprezentantul sindicatelor este de părere că, dacă până în prezent profiturile agenţilor economici din domeniu s-au menţinut constante, acest lucru a fost posibil, mai ales din cauza nivelului scăzut al salarizării. Vasile Bădica mai afirmă că veniturile medii din ramură, situate la un nivel de numai 550 de lei, nu mai reprezintă un argument suficient în faţa concurenţei acerbe a produselor de afară. Cum alinierea preţului metrului cub de lemn la nivelul celui de pe piaţa europeană pare inevitabilă, soluţia pe care o întrevede liderul sindical este retehnologizarea în unităţile care procesează lemn.

O casă medie, cu peste 10.000 lei mai scumpă

O locuinţă pe pământ (parter + mansardă), având o suprafaţă totală de 280 mp construiţi, necesită aproximativ 40 mc de lemn. Cantitatea se putea achiziţiona anul trecut la preţul de 25.000 lei cu tot cu transportul până la şantier. Acum, cei 40 mc lemn de răşinoase costă peste 35.000 lei. De regulă, lemnăria reprezintă jumătate din cantitatea de materiale de construcţii utilizată, restul fiind compus din metal şi agregate minerale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !