Scutire de taxe la export

Scutire de taxe la export
ORADEA - Prin publicarea Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1.503/5.10.2007 în MO nr. 697/2007 s-a modificat OMFP nr. 2.222/2006 privind aprobarea instrucţiunilor de aplicare a scutirii de TVA la export.

„Pentru acele operaţiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul emiterii facturii pentru export, prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data la care a fost emisă factura. Dacă factura nu este emisă în termenul prevăzut de lege, termenul de 90 de zile menţionat anterior va începe din data la care a intervenit faptul generator de taxa pentru operaţiunea în cauză”, a declarat Smaranda Scridon, directorul executiv al Finanţelor bihorene.
În acest termen maxim de 90 de zile, în cazul în care contribuabilul nu poate prezenta documentele de justificare a scutirii la data efectuării controlului, organele de inspecţie fiscală au dreptul de a suspenda inspecţia fiscală, până la data prezentării acestora.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !