Scutirile la control!

2Comentarii
Scutirile la control!
BUCUREŞTI – Conducerile scolilor sunt in garda: adeverintele false sunt “mirosite” la cabinetele medicale, iar dirigintii nu mai accepta usor “biletelul de la mama”.

Directorii si dirigintii fac front comun pentru a impiedica motivarea absentelor elevilor care aduc scutiri medicale false. Gradul de absenteism de la scoala este ridicat in Romania, dovada fiind faptul ca, in primul semestru al acestui an scolar, din aproape 3.500.000 de elevi, 11.042 au fost exmatriculati din cauza absentelor.

„Uneori, dirigintii motiveaza prea usor absentele, iar lipsa de la cursuri este unul dintre motivele care determina ulterior abandonul scolar”, atrage atentia Marian Banu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti. In anul scolar trecut, din institutiile de invatamant din Capitala au fost exmatriculati din cauza absentelor 635 de elevi, iar 4.835 s-au ales cu note scazute la purtare din acelasi motiv.

Masuri de siguranta

Pentru a nu ajunge in situatii extreme, elevii apeleaza la imaginatie: falsifica scutiri, semnaturi, parafe si le „servesc” dirigintilor.
Un profesor de la Colegiul National „Dragos Voda” din Campulung Moldovenesc a reusit, in aproape trei ani, sa adune de la elevii sai peste 200 de adeverinte medicale false, unele „semnate” de medici care nici nu exista in localitate.

„Exista semnale ca scolarii intra in posesia unor adeverinte medicale false, facute pe calculator si comercializate printre elevi, la niste sume foarte mici, de 1-1,5 lei”, spune Corneliu Romascanu, directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava. Si la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bucuresti exista suspiciuni.

„Nu bag mana in foc ca nu se intampla sa mai vina cu scutiri „dubioase”. Dar trebuie sa treaca de primul filtru: cabinetele medicale, unde scutirile trebuie contrasemnate. Iar doamnele de acolo au experienta si isi dau seama”, spune directorul Sever Popa. In majoritatea scolilor, scutirile trebuie sa poarte si parafa medicului institutiei, iar in altele nu sunt valabile decat cu semnatura directorului unitatii.

Parintii, chemati la raport

Nici varianta cu „biletelul de la mama” nu mai tine. Pentru ca au fost cazuri in care elevii au pus terte persoane sa scrie in numele parintilor fel de fel de invoiri de la scoala, mare parte dintre unitatile de invatamant au prevazut in regulamentul de ordine interna ca aceste solicitari sa fie aduse personal de parinti.

„Nu acceptam cereri formulate de parinte si aduse de elevi. Parintele trebuie sa aduca personal cererea. Si absentele facute in urma unui deces in familie pot fi motivate doar cu certificatul de deces in mana”, dupa cum spune Lucian Lungu, directorul Colegiului National de Informatica „Spiru Haret” din Suceava.

De altfel, familia ar trebui consultata ori de cate ori dirigintii au suspiciuni. „Daca vezi ca aduce prea multe scutiri, pui mana pe telefon si suni acasa, pentru ca sigur se intampla ceva”, spune directorul Colegiului National „Mihai Viteazul” din Bucuresti.

Elevi cercetati de politie

In cateva cazuri de falsificare a adeverintelor medicale a intrat pe fir si politia. Mai multi elevi au fost cercetati anul trecut in Suceava pentru fals material si uz de fals, dupa ce au folosit scutiri contrafacute. Unul dintre ei a prezentat la scoala o adeverinta pe care figurau semnatura si parafa unui medic mort de mai multi ani.


Tot anul trecut au dat cu subsemnatul la politie si doua surori care pe scutirile de la medicul de familie si-au trecut cu pixul zile in plus. Alti doi elevi in varsta de 14 ani au fost trasi la raspundere dupa ce au scos de pe internet matrite de scutiri si le-au raspandit prin scoli, contra cost.

Consecinte

Plimbaretii risca exmatricularea
 
Tinerii care lipsesc prea mult de la scoala suporta consecintele regulamentelor in vigoare, situatia extrema fiind exmatricularea. Elevul care inregistreaza zece absente nemotivate pe semestru va avea nota la purtare scazuta cu un punct, conform regulamentului de organizare si functionare a institutiilor de invatamant.

Daca are 20 de absente nemotivate pe semestru sau lipseste la 15% din totalul orelor pentru o singura materie, primeste preaviz de exmatriculare si va avea nota la purtare scazuta. Iar in cazul in care nu ia in seama aceste atentionari va fi exclus din institutia de invatamant.

Scutiti de sport

Orele de educatie fizica sunt cele la care elevii apeleaza de multe ori la scutiri medicale, unii pentru ca au intr-adevar probleme, altii pentru ca pur si simplu nu vad rostul sportului in pregatirea lor scolara. Uneori, parintii sunt complicii celor mici, chiar ei obtinandu-le adeverinte medicale.

Conform legislatiei, elevii scutiti medical sunt obligati sa fie prezenti totusi in sala de sport. Noua metodologie prevede ca, in functie de bolile pe care le au, copiii pot depune, la orele de sport, efort fizic mic, mediu sau mare. Ei pot face chiar gimnastica de recuperare. Sunt scutiti de efort elevii care sufera de una dintre cele 361 de afectiuni indicate de Ministerul Sanatatii: boli ale sangelui, ale aparatului circulator, ale sistemului nervos etc.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor