Se ascut săbiile

Se ascut săbiile
DEVA – Democraţii şi liberalii hunedoreni pornesc bătălia pentru locul lăsat în Parlament de Monica Iacob Ridzi, care îşi face bagajele pentru Bruxelles. Astfel, fotoliul ei devine un adevărat măr al discordiei.

Următorul pe lista cu care alianţa DA a intrat în alegeri este liberalul Ioan Cristea, dar nici măcar colegii lui de partid nu cred că va ajunge în Parlament. PD-istul Dorin Păran spune că în mai multe judeţe se confruntă cu astfel de situaţii pe care, însă, le va rezolva Bucureştiul, cel mai probabil prin instituirea unui sistem general de înlocuire a celor care pleacă în Parlamentul European.

 

I-au bătut la scor

O treime dintre hunedorenii care s-au prezentat duminică la urne au ales să voteze PD, 20% au votat pentru PSD, 17% cu liberalii şi 7% cu PLD.

În fapt, votul hunedorenilor s-a concentrat asupra acestor patru formaţiuni politice. În judeţ, democraţii şi liberalii au obţinut rezultate mai bune decât cele înregistrate la nivelul ţării. În marile municipii din judeţ, PNL-iştii au fost depăşiţi „la scor” de către PD. Chiar în fieful lor, la Deva, liberalii nu au fost creditaţi decât cu aproape 18%, faţă de cele 27,8 procente obţinute de pedişti. Hunedorenii au un singur europarlamentar: democrata Monica Iacob Ridzi. Ea va avea însă un mandat scurt, pentru că în 2009 vor avea loc noi alegeri pentru Parlamentul European. Ministrul hunedorean Iuliu Winkler, şi el candidat la PE din partea UDMR, consideră că slaba prezenţă la vot a hunedorenilor are doi factori. Nereuşita puterii politice de a explica importanţa Parlamentului European ar unul dintre ele.

„Apoi, suprapunerea referendumului peste alegeri a reuşit să creeze un bâlci politicianist în campania electorală, care a îngreunat informarea cetăţenilor”, a completat Winkler.

 

Procente finale pe judeţ

Din totalul de 121.973 de voturi valabil exprimate în judeţ, PD a obţinut 31,30%; PSD – 20,16%; PNL – 17,69%; PLD – 7,37%; PRM – 5,03%; PC – 4,87%; UDMR – 4,24% şi PNG – 3,98%. Celelalte formaţiuni politice, care au avut candidaţi pentru Parlamentul European, au înregistrat sub 2%.

 

Dana Ioan

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase