Se aşteaptă explicaţii de la ANAF şi DIICOT

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Se aşteaptă explicaţii de la ANAF şi DIICOT
Percheziţiile din Sănătatea bihoreană nu au rămas fără urmări.


Lumea medicală a început să reacţioneze, după percheziţiile efectuate joi, 27 noiembrie a.c., la mai multe secţii medicale de spital, ambulatoriu, cabinete ale medicilor de familie şi farmacii din Oradea şi judeţul Bihor.

Comunicatul de presă date de DIICOT şi mai ales cel dat de ANAF au indicat fără nume şi defalcări, percheziţii efectuate la secţii de oncologie de la Spitalul Curteanu, reumatologie şi neurologie.

Dacă în comunicatul DIICOT scrie că prejudiciul comis prin eliberarea de facturi pe achiziţii fictive de medicamente şi materiale sanitare e de circa 5 milioane de euro, în comunicatul ANAF scrie de prejudiciu de 2,1 milioane euro. În comunicatul DIICOT se precizează de secţia de oncologie de la Curteanu, medici de familie, farmacii, iar în cel de la ANAF de oncologie, reumatologie şi neurologie, farmacii, „reţea de opt firme din judeţul Bihor specializate în comerţul cu produse farmaceutice”, cabinete de medicină de familie.

La solicitarea JB, s-a transmis verbal, că suma de 2,1 milioane euro prejudiciu e inclusă în cea de 5 milioane de euro.

Nu s-a transmis despre care secţie de neurologie şi reumatologie este vorba, despre ce farmacii, câte cadre medicale din ambulatoriu, câţi medici de familie este vorba şi de unde sunt aceştia.

Reacţie

Dr. Laura Țiburcă, medic primar reumatolog, de la Spitalul Curteanu, a informat JB că nu este vorba despre secţia de reumatologie ce aparţine de această unitate medicală unde nu s-a făcut nicio percheziţie: „Vă informez că în investigaţiile care au avut loc nu a fost implicat Compartimen-tul de Reumatologie”. Doctoriţa spune că investigaţiile ANAF precizate în comunicatul de presă nu vizează niciun medicament din această secţie: „Este eronată afirmaţia ca în perioada 7 octombrie – 12 noiembrie s-ar fi efectuat anchete pe secţia de reumatologie. Niciunul din medicamentele care sunt menţionate în legătură cu prezumptivele fraude (Glivec, Seroquel, Aranesp) nu este folosit în serviciul de reumatologie (ci în oncologie, hematologie, psihiatrie). Mai mult decât atât, reumatologia nu are medicamente şi servicii medicale incluse în PNS (programele nationale de sănătate)”.

Până luni, 1 decembrie a.c., ora 12:00, nicio informaţie explicativă sau concluzivă nu a fost transmisă nici de DIICOT, nici de ANAF. Comunicatele DIICOT şi ANAF pot fi consultate şi pe site-urile acestor instituţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !