Se cauta medici si asistente pentru centrul de permanenta

Se cauta medici si asistente pentru centrul de permanenta
Primele discuţii pentru înfiinţarea unui centru de permanenţă în comuna Diosig au avut loc în data de 6 august 2012, în prezenţa primarului Mados Attila, a viceprimarului Sabău Constantin şi a medicilor de familie din localitate.

Într-o primă fază, medicii de familie au fost de părere că ei nu pot efectua gărzile din motive familiale, financiare, de sănătate. Dacă aceste probleme s-ar rezolva, ar accepta efectuarea câtorva gărzi.

Domnul primar a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSP) şi s-a consultat cu reprezentanţii DSP pe aceste probleme. În urma acestor discuţii a avut loc întâlnirea din data de 26 septembrie a domnului primar cu reprezentanţii DSP şi medicii de familie din comună. Medicii de familie au amintit numeroase contraargumente, cum ar fi lipsa de personal medical dispus să efectueze gărzile, probleme de sănătate, problema vârstei în unele cazuri, precum şi faptul că gărzile nu sunt plătite tot timpul regulat.

Din partea DSP au fost prezenţi dr. Kertész Krisztina şi dr. Cuc Octavian. Ei au fost pregătiţi din punct de vedere profesional şi au oferit informaţii folositoare în ceea ce priveşte înfiinţarea centrului de permanenţă. Au prezentat avantajele unui asemenea centru, au recunoscut că plata gărzilor poate întârzia în anumite cazuri, dar în cele din urmă, sunt efectuate tot timpul. Reprezentanţii DSP au amintit că în zona Beiuş, autorităţile se luptă pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă, iar în comuna Diosig partea financiară este asigurată.

În urma acestor argumente dr. Raţiu Mărioara, dr. Udrea Janeta şi dr. Ungur Ramona au fost de acord ca şi ele să efectueze câte o gardă. Pentru înfiinţarea centrului de permanenţă este nevoie încă de minim doi medici şi zece asistenţi medicali. Reprezentanţii DSP s-au angajat să sprijine căutarea de personal medical necesar, contribuind astfel la înfiinţarea centrului de permanenţă.

Prin intermediul Jb, primarul comunei Diosig doreşte să lansez un anunţ către tinerii medici şi asistenţi medicali, să vină la Diosig, să beneficieze de această oportunitate de muncă, destul de bine plătită.

Primarul Mados Attila le-a mulţumit pentru prezenţă reprezentanţilor DSP, medicilor de familie, sperând că centrul de permanenţă va putea funcţiona cât mai repede. Primăria asigură în acest sens toată infrastructura necesară, cheltuielile ajungând deja la peste 80 000 lei. Reprezentanţii DSP au apreciat faptul că spaţiul oferit şi amenajat de către Primărie în vederea înfiinţării centrului de permanenţă este unul dintre cele mai bine dotate din judeţ.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase