Se caută muncitori la sate

2Comentarii
TURDAŞ – Agenţii economici au început să-şi caute forţa de muncă şi în mediul rural. 8 societăţi comerciale şi-au făcut cunoscută oferta de posturi disponibile, ieri, în comuna Turdaş, unde AJOFM Hunedoara, în colaborare cu Agenţia Naţională Pentru Egalitate de Şanse, a organizat o întâlnire între acestea şi femeile de peste 45 de ani, aflate în căutarea unui loc de muncă.

Din păcate, posturile oferite se adresau mai mult unor persoane tinere. Cele 32 de femei interesate s-au orientat mai mult spre asistenţa socială, decât spre munci necalificate în industria lemnului sau spre firmele de cablaje. 20 dintre ele s-au înscris la un curs de asistenţă socială, curs care se va desfăşura în comună şi va fi gratuit pentru ele.
Liviu Socol, purtătorul de cuvânt al AJOFM Hunedoara, spune că fiecare agenţie locală din judeţ se orientează către depistarea de forţă de muncă disponibilă din mediul rural. „Este o activitate constantă în acest an. Întâlnirea din comuna Turdaş însă este prima care s-a adresat exclusiv femeilor de peste 45 de ani, pentru că ele se află în situaţii de risc sau de marginalizare”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor