Se caută văcari pentru Irlanda

De Dan Birta
1Comentariu
Se caută văcari pentru Irlanda
Bihorenii care se pricep la vaci şi au cunoştinţe de limba engleză au şansa să se angajeze la ferme de vaci în Irlanda.

Pe site-ul mobilităţii europene, Eures, a fost postat un anunţ de angajare a 20 de lucrători la ferme de vaci de lapte în această ţară. Este necesară o experienţă de minim şase luni într-o fermă de vaci. Se oferă un salariu de 9,25 euro/oră, programul de lucru fiind de 40 de ore pe săptămână, asta însemnând 370 de euro/săptămână. Cazarea este oferită gratuit de angajator.

Alte oferte

Pe site-ul Eures au fost postate în ultima perioadă alte oferte de angajare interesante. Astfel, în Germania este nevoie de personal calificat în domeniul HORECA, dar şi de şoferi, persoane calificate în domeniul IT, asistenţi medicali şi persoane calificate în domeniul construcţiilor. Este necesară cunoaşterea limbii germane sau engleze şi experienţă în meseria solicitată.

Pentru Italia este nevoie de asistenţi medicali şi infirmieri, ce vor fi detaşaţi la muncă în Marea Britanie. Sudorii îşi pot găsi de lucru în Cehia, iar şoferii de autobuz în Malta. Oferta completă şi informaţii despre job-urile oferite se pot obţine de la consilierul Eures al AJOFM Bihor, Simona Burdean.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor