Se dă startul la turneul final al CN de minifotbal

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Miercuri s-a montat noul gazon
Miercuri s-a montat noul gazon - © FOTO: TEODOR BIRIŞ
Cea mai importantă competiţie de minifotbal găzduită vreodată de Oradea se apropie de ora startului.

Miercuri a fost montat gazonul non infill pe terenul I de la Baza Tineretului. Joi, 4 iulie, de la ora 22:00, este programat meciul inaugural Bad Boys Oradea – Old Boys Bucureşti.

Înainte de asta, de la ora 20:00, se va desfăşura un meci demonstrativ între două echipe alcătuite din foşti jucători ai FC Bihor. Organizatorii i-au anunţat pe Bundea, Sfârlea, Cigan, Lupuţ, Burescu, Vancea, Pap-Deac, Fl. Lazăr, Farcaş, Farcău, Fildan, etc., joc care va fi arbitrat de Laurenţiu Danşa şi Marius Omuţ.

Între cele două jocuri de joi vor fi prezentate cele 20 de echipe care îşi vor disputa titlul naţional la Oradea. Miercuri, pe terenul I, a fost întins gazonul mobil non infill, un gazon special care nu necesită granule de cauciuc sau nisip.

Federaţia de Minifotbal din România va fi reprezentată de o delegaţie condusă de preşedintele Ioan Onicaş, la Oradea fiind aşteptat şi Takacs Attila, secretarul general al European Minifotbal Federation (EMF).

Campioana Bihorului, Bad Boys Oradea, mizează pe un loc în care se regăsesc Verdeş, Motoş – Fărcuţa, L. Todea, Ferariu, Magda, Szeles, Gego, Neaga, S. Achim, Al. Lezeu, Ungur, R. Giura şi Suwan.

În afara meciului de joi seara, „băieţii răi” vor mai juca vineri cu FC Hermannstadt (ora 19:00), sâmbătă cu VLD Baia Mare (ora 9:00) şi Nova Vita Târgu Mureş (ora 14:00).

Meciurile se vor desfăşura vineri şi sâmbătă de la 9:00 la ora 22:00, finala mare fiind programată duminică, de la ora 14:00.

PROGRAMUL TURNEULUI FINAL

GRUPA A

ECHIPA
A1 Nova Vita Targu Mures
A2 Old Boys Bucuresti
A3 FC Hermannstadt Sibiu
A4 VLD Trans Baia Mare
A5 Bad Boys Oradea

DATA ORA TEREN JOCUL

04 IUL. 22:00 1 OLD BOYS BUCURESTI – BAD BOYS ORADEA
05 IUL. 09:00 1 FC HERMANNSTADT SIBIU – VLD TRANS BAIA MARE
05 IUL. 14:00 1 OLD BOYS BUCURESTI – FC HERMANNSTADT SIBIU
05 IUL. 14:00 2 NOVA VITA TG MURES – VLD TRANS BAIA MARE
05 IUL. 19:00 1 BAD BOYS ORADEA – FC HERMANNSTADT SIBIU
05 IUL. 19:00 2 NOVA VITA TG MURES – OLD BOYS BUCURESTI
06 IUL. 09:00 1 BAD BOYS ORADEA – VLD TRANS BAIA MARE
06 IUL. 09:00 2 FC HERMANNSTADT SIBIU – NOVA VITA TG MURES
06 IUL. 14:00 1 BAD BOYS ORADEA – NOVA VITA TG MURES
06 IUL. 14:00 2 VLD TRANS BAIA MARE – OLD BOYS BUCURESTI

GRUPA B

ECHIPA
B1 La Bolta Alba Iulia
B2 MFC Corvinul 2011 Hunedoara
B3 Tazmannschaft Bucuresti
B4 Fratelli Bianconeri Galati
B5 Dia Guard Divino Zalau

DATA-ORA-TEREN- JOCUL

05 IUL. 10:00 1 DIA GUARD DIVINO ZALAU – LA BOLTA ALBA IULIA
05 IUL. 10:00 2 FRATELLI BIANCONERI GALATI – CORVINUL HUNEDOARA 2011
05 IUL. 15:00 1 CORVINUL HUNEDOARA 2011 – TAZMANNSCHAFT BUCURESTI
05 IUL. 15:00 2 LA BOLTA ALBA IULIA – FRATELLI BIANCONERI GALATI
05 IUL. 20:00 1 TAZMANNSCHAFT BUCURESTI – FRATELLI BIANCONERI GALATI
05 IUL. 20:00 2 CORVINUL HUNEDOARA 2011 – DIA GUARD DIVINO ZALAU
06 IUL. 10:00 1 FRATELLI BIANCONERI GALATI – DIA GUARD DIVINO ZALAU
06 IUL. 10:00 2 TAZMANNSCHAFT BUCURESTI – LA BOLTA ALBA IULIA
06 IUL. 15:00 1 DIA GUARD DIVINO ZALAU – TAZMANNSCHAFT BUCURESTI
06 IUL. 15:00 2 LA BOLTA ALBA IULIA – CORVINUL HUNEDOARA 2011

GRUPA C

ECHIPA
C1 Juventus Sibiu
C2 Extraterestrii Bistrita
C3 Autovip Garden Salaj
C4 Danco Pro Bucuresti
C5 MAV Sports Timisoara

DATA – ORA – TEREN – JOCUL

05 IUL. 11:00 1 MAV SPORTS TIMISOARA – JUVENTUS SIBIU
05 IUL. 11:00 2 DANCO PRO BUCURESTI – EXTATERESTRII BISTRITA
05 IUL. 16:00 1 JUVENTUS SIBIU – DANCO PRO BUCURESTI
05 IUL. 16:00 2 EXTRATERESTRII BISTRITA – AUTOVIP GARDEN SALAJ
05 IUL. 21:00 1 AUTOVIP GARDEN SALAJ – DANCO PRO BUCURESTI
05 IUL. 22:50 1 EXTRATERESTRII BISTRITA – MAV SPORTS TIMISOARA
06 IUL. 11:00 1 DANCO PRO BUCURESTI – MAV SPORTS TIMISOARA
06 IUL. 11:00 2 JUVENTUS SIBIU – AUTOVIP GARDEN SALAJ
06 IUL. 16:00 1 JUVENTUS SIBIU – EXTRATERESTRII BISTRITA
06 IUL. 16:00 2 MAV SPORTS TIMISOARA – AUTOVIP GARDEN SALAJ

GRUPA D

ECHIPA

D1 Luxury Team Bucuresti
D2 Sistema Arad
D3 Ajax Dulcisimo Galati
D4 AS Glissando Timisoara
D5 Young Boys Targoviste

DATA -ORA- TEREN- JOCUL

05 IUL. 12:00 1 YOUNG BOYS TARGOVISTE – LUXURY TEAM BUCURESTI
05 IUL. 12:00 2 AS GLISSANDO TIMISOARA – SISTEMA ARAD
05 IUL. 17:00 1 SISTEMA ARAD – AJAX DULCISIMO GALATI
05 IUL. 17:00 2 LUXURY TEAM BUCURESTI – AS GLISSANDO TIMISOARA
05 IUL. 22:00 1 AS GLISSANDO TIMISOARA – AJAX DULCISIMO GALATI
05 IUL. 22:00 2 SISTEMA ARAD – YOUNG BOYS TARGOVISTE
06 IUL. 12:00 1 LUXURY TEAM BUCURESTI – AJAX DULCISIMO GALATI
06 IUL. 12:00 2 AS GLISSANDO TIMISOARA – YOUNG BOYS TARGOVISTE
06 IUL. 17:00 1 LUXURY TEAM BUCURESTI – SISTEMA ARAD
06 IUL. 17:00 2 YOUNG BOYS TARGOVISTE – AJAX DULCISIMO GALATI

ORA 18.15 – TRAGEREA LA SORTI A SFERTURILOR DE FINALA

SFERTURI DE FINALA – Sambata 06 iulie

DATA-ORA- TEREN -JOC

06.iul 21:00 1 SFERT 1
06.iul 21:00 2 SFERT 2
06.iul 22:00 1 SFERT 3
06.iul 22:00 2 SFERT 4

Duminica 07 iulie 2018 – Semifinale

DATA-ORA- TEREN – JOC

07.iul 09:00 1 SEMIFINALA 1
SFR 1-SFR 2

07.iul 09:00 1 SEMIFINALA 2
SFR 3-SFR 4

FINALA MICA Locurile 3 – 4
07.iul 13:00 1

FINALA Locurile 1-2
07.iul 14:00 1

Festivitatea de Premiere
07 Iul. Ora 15:20

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !