Se feresc de sefia sectiilor de vot

De Călin Corpaş
1Comentariu
Se feresc de sefia sectiilor de vot
După agitaţia de la alegerile locale şi referendum, lumea nu se mai înghesuie la conducerea unei secţii de vot.

Prefectul Claudiu Pop a anunţat marti că, în comparaţie cu alegerile precedente, acum sunt mai puţine solicitări din partea cetăţenilor pentru a deveni preşedinţi sau locţiitori la secţiile de votare pentru alegerile parlamentare. Totuşi, Pop spune că nu are o evidenţă clară a cererilor depuse la primării şi transmise la Prefectură. Alegerile locale şi referendumul fuseseră mai atractive pentru cetăţenii care au dorit să devină conducători ai secţiilor de vot. „Nu e încă la acelaşi nivel, dar sunt convins că se vor strânge”, spune prefectul.

În acest context, anchetele DNA de după referendumul privind demiterea preşedintelui ţării pot fi interpretate ca au factor ce generează reticenţa cetăţenilor pentru implicarea în scrutinul din 9 decembrie. În toată ţara au fost deschise 70 de dosare penale pentru fraude la referendum, mai mult de jumătate din persoanele cercetate fiind preşedinţi de secţii de votare. Potrivit legii, juriştii au prioritate pentru funcţiile în cauză, dar şi alte persoane cu o bună reputaţie se pot înscrie. Dintre acestea din urmă, preşedintele Tribunalului Bihor va trage la sorţi, pentru a stabili lista ce va fi trimisă apoi de Prefectură către Autoritatea Electorală Permanentă, pe 26 octombrie. În Bihor vor fi 650 de secţii de votare, din care 143 doar în Oradea. Pentru judeţul nostru se vor tipări circa 1,2 milioane de buletine de vot, cu candidaţii la Senat, respectiv Camera Deputaţilor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor