Se fură până şi iarbă

Se fură până şi iarbă
Lucerna şi trifoiul par să deţină capul de afiş al furturilor de pe loturile agricole. Astfel, după ce poliţiştii rurali au recuperat marţi aproape o tonă de lucernă furată de patru „colonişti” din Tileagd de la doi gospodari din Săbolciu, acţiunile preventive au continuat zilele următoare în zona Aştileu şi Măgeşti.

Astfel au fost depistaţi C.G. (24 ani), din Ortiteag şi G.T. (52 ani), la furat
pe loturile sătenilor din Aştileu. În momentul în care au fost prinşi, cei doi
încărcaseră deja, împreună, un sfert de tonă de trifoi verde. Prejudiciul a fost
recuperat în totalitate, iar cercetările continuă.

Totodată poliţiştii au mai aplicat cinci amenzi în valoare totală de 2.450
lei şi au mai confiscat 0,7 metri cubi de lemn tranportat fără acte de provenienţă.

Din câte asigură locţiitorul purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, subinspector
Smaranda Brumar, acţiunile de acest gen vor continua în mediul rural, inclusiv
cu aportul efectivelor din cadrul IPJ Bihor.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !