Se inaugurează Hotel Internaţional

3Comentarii
Se inaugurează Hotel Internaţional
BAILE-FELIX – Cel mai modern hotel din staţiunea Baile Felix – Internaţional – va fi inaugurat oficial marti, 29 mai, după ample lucrări de modernizare şi extindere.

„Lucrarile de investitii, în valoare de circa 10 milioane euro, se concretizeaza în primul rând în cea mai moderna baza de tratament si wellness dintr-o statiune balneara româneasca, toate echipamentele medicale, de ultima generatie, fiind furnizate de producatori spanioli si germani, lideri în acest domeniu.

Pentru prima data dupa 1990, clientii nostri vor putea beneficia, în plus fata de apa termominerala din Baile Felix, de efectele curative ale procedurilor de bai si împachetari cu namol, prezente în oferta de servicii medicale a noului complex hotelier”, a declarat Florian Serac, directorul general al SC Turism Felix, societatea care detine hotelul.

Camerele confortabile sunt mobilate elegant, dotate cu aer conditionat, televizor, uscator de par, seif si acces la Internet. Complexul include si doua moderne sali de conferinta, dotate cu toate echipamentele necesare, inclusiv Internet wireless si instalatii pentru traducere simultana.

„Pentru toti turistii, o surpriza placuta o vor constitui cele trei piscine în aer liber – de înot, de relaxare si pentru copii – care, împreuna cu cele doua bazine interioare, însumeaza peste 1.500 mp de luciu de apa. Am proiectat si realizat un spatiu separat de restul unitatilor vecine, grupat în jurul celor trei piscine, care include zone pentru agrement, sport si relaxare, baruri si terase, care se completeaza de minune cu coasta împadurita care le margineste”, a completat Florian Serac.

Invitati

La evenimentul gazduit de Hotelul International si-au confirmat participarea reprezentanti ai Ministerului pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, ai pietei de capital, ai unor organizatii profesionale si patronale din turism, organizatori de conferinte si evenimente, societati colaboratoare, autoritati locale, precum si reprezentanti ai principalilor actionari ai companiei.

Birta Dan



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor