Se infierbanta apele: Poli – Steaua

Steaua întâlneşte Poli, sâmbătă
Steaua întâlneşte Poli, sâmbătă
Sambata, la Timisoara, se va consuma primul derby al ediţiei 2006-2007 la Ligii I. Sortii au decis ca echipa campioana, Steaua, sa intalnească pe Poli, ultima formatie antrenata de Olaroiu.

Plecat de la Timişoara cu scandal, Oli nu pare să-şi fi potolit setea de răzbunare pe Marian Iancu nici după ce l-a ‘executat’ pe Hagi în returul campionatului trecut.

Antrenorul catalogat de Iancu ca fiind pentru locurile trei-patru vrea să îi demonstreze boss-ului de la Poli că a greşit când a renunţat la serviciile sale şi să plece de pe ‘Dan Păltinişanu’ cu toate cele trei puncte.

Pe de altă parte, nici Sorin Cârţu nu stă cu mâinile în sân şi pregăteşte meticulos confruntarea. Pentru că olteanul nu are nimic de ascuns a anunţat primul ’11’ încă de sâmbăta trecută, aşa că Oli nu trebuie decât să contracareze.

Întors din vacanţa petrecută la Monte Carlo, preşedintele Politehnicii a evitat să pună presiune pe jucători declarând că are încredere în echipă şi că în meciul cu Steaua nu trebuie făcute experimente. Mai optimişti şi încrezători s-au arătat jucătorii alb-violeţi.

Unul dintre ei, Silviu Bălace, martor al umilinţei 1-8 de acum doi ani, spune că dacă el şi colegii lui vor rămâne la fel de concentraţi, pot obţine un rezultat bun. ‘Dacă ne vom mobiliza şi vom da totul pe teren, vom putea obţine un rezultat bun’, a declarat căpitanul Timişoarei.

Întăriţi cu ‘câinii’ Ştefan Grigorie şi Dan Alexa, bănăţenii par să aibă un plus de forţă în linia mediană, mai ales pentru că la Steaua nu va juca Mirel Rădoi.

În schimb, situaţia se modifică în defensivă, compartiment în care Cârţu nu se poate baza pe Gabriel Cânu, accidentat, iar Mehmedovici nu a demonstrat că poate suplini lipsa titularului de bază. Partida dintre Poli Timişoara şi Steaua va începe de la ora 21 şi va fi transmisă de postul Antena 1.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !