Se pot face modificări la cererile unice

De Simona Albinaru
Fermieri depunând cereri la APIA Bihor
Fermieri depunând cereri la APIA Bihor
Numai solicitantul însuși sau persoana împuternicită de el poate efectua modificări ale Cererii unice de plată.

Până la sfârşitul lunii, fermierii care au depus Cereri unice de plată pot aduce modificări acestora. Schimbarea datelor din Cererea unică de plată se poate face din iniţiativa solicitantului de plăți directe.

Prin schimbarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2018 – M1, se poate: mări suprafaţa unei parcele sau subparcele deja declarate, schimba cultura, diviza parcela în subparcele, modifica numărul blocului fizic, dacă fermierul nu a fost notificat de APIA cu privire la erori sau nu a fost supus controlului pe teren, modifica suprafaţa unei parcele deja adăugată prin formular M2. Pentru culturile modificate, care implică prezentarea la APIA a unor documente specifice în conformitate cu schemele pentru care solicită plata, acestea sunt prezentate de fermieri în termenele precizate de legislaţie.

Completări

Se pot face şi completări ale declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2018 – M2. Suprafeţele adăugate prin M2 sunt justificate de documente doveditoare ale utilizării terenului. Se pot adăuga una sau mai multe parcele individuale, declarate ulterior depunerii cererii iniţiale, inclusiv parcele pentru care se solicită sprijin pe măsurile de dezvoltare rurală. Se poate înscrie pachetul, varianta, subpachetul în declaraţia de suprafaţă. Termenul-limită pentru depunerea celor două formulare M1 şi M2 este 31 mai 2018 inclusiv, fără aplicarea de penalităţi.
Conform APIA, fermierii care depun aceste tipuri de formulare de modificare, prin care solicită plată şi pentru ANT 2-6 (ajutor național tranzitoriu la inul pentru fibră, ANT 2, și pentru sfeclă-de-zahăr, ANT 6 sau sprijin cuplat, trebuie să bifeze şi în cererea de plată rubrica aferentă schemei de sprijin pentru care solicită sprijin şi să prezinte în termenele prevăzute de legislaţie documentele aferente culturii respective. Suprafeţele sunt justificate de documente doveditoareale utilizării terenului. Declarația privind modificarea cererii în IPA-Online se completează și semnează de către fermier, inclusiv în cazul modificărilor M1 și M2.

Până la sfârşitul lunii se poate efectua şi retragerea unor parcele sau a unei părţi dintr-o parcelă din declaraţia de suprafaţă, a pachetelor de agro-mediu de pe parcelă – M3.

O cerere unică de plată poate fi retrasă în totalitate sau parţial în orice moment, în scris.

Dacă APIA a informat deja fermierul cu privire la eventualele cazuri de neconformitate din Cererea unică de plată, dacă APIA a avertizat fermierul cu privire la intenţia sa de a efectua un control la faţa locului sau dacă, în cadrul unui control la faţa locului, se constată orice neconformitate, nu sunt autorizate retragerile în ceea ce priveşte acele părţi din Cererea unică de plată care sunt implicate.
Retragerea unor parcele sau a unei părţi dintr-o parcelă din declaraţia de suprafaţă şi a bifelor de solicitare corespunzătoare se efectuează prin intermediul formularului M3.

Declaraţia de retragere totală a suprafeţei din Cererea de plată 2018 se poate realiza oricând (se specifică clar motivul retragerii), mai puţin în situaţiile precizate deja mai sus. Schimbarea adresei, a coordonatelor bancare, a numelui societăţii, fără a i se modifica CUI-ul-M4, se depune de către fermier, fără penalităţi, la orice moment.

În cazul modificării datelor cererii ca urmare a schimbării formei de organizare, se completează „Cererea pentru transfer de exploataţie/schimbarea formei de organizare”, care se depune la APIA de către fermier, fără penalizări, în orice moment după depunerea Cererii unice de plată până la finalizarea controlului administrativ. Acest tip de modificare se notifică în termen de cincisprezece zile calendaristice de la data apariţiei ei. Fermierii pot aduce modificări Cererii unice de plată sau pot retrage în totalitate Cererea unică de plată sau părţi ale acesteia numai dacă APIA nu a informat deja beneficiarul cu privire la eventualele neconformităţi din cererea unică de plată şi dacă APIA nu a notificat fermierului intenţia sa de a efectua un control la faţa locului. În cazul în care în cadrul unui control la faţa locului a fost constatată o neconformitate, modificările sau retragerile nu sunt autorizate pentru parcelele agricole la care se referă neconformitatea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !