Se pregătesc ample proteste la graniţa cu Ungaria!

De M.B.
31Comentarii
Se pregătesc ample proteste la graniţa cu Ungaria!
Transportatorii trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia fără precedent înregistrată în ultimele zile, când la PTF Nădlac II s-a ajuns la o coloană de camioane de 25 kilometri.

Problemele de la frontiera cu Ungaria pentru transportatori au ajuns într-un punct critic. Este a treia zi în care se aşteaptă ore în şir la ieşirea din ţară, în coloane kilometrice, iar şoferii spun că s-a depăşit orice limită. Ei acuză autorităţile ungare că fac “exces de zel” prin verificările amănunţite din ultimele zile, astfel că sunt hotărâţi să recurgă la proteste, prin blocarea tuturor punctelor de trecere spre Ungaria, inclusiv pentru traficul uşor.

Verificări amănunţite

Semnalul de alarmă este tras de la Arad, de către reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002). Organizaţia are 250 de membri cu peste 3.800 de camioane, iar şoferii spun că se confruntă cu cele mai mari probleme de până acum privind tranzitarea frontierei cu Ungaria.

“Şoferii noştri ne-au spus că trec repede de controlul poliţiştilor de frontieră români, la ieşirea din ţară, însă partea proastă este că poliţiştii maghiari fac exces de zel. Nu neapărat prin a controla marfa sau documentele, ci şi prin a controla dacă sunt plătite toate taxele pentru Ungaria. Cei care sunt găsiţi în sistem cu diverse probleme primesc amenzi drastice, dar toate aceste proceduri cresc exagerat timpii de aşteptare la fiecare camion”, a declarat vicepreşedintele APTE 2002, Dorin Pop.

Pregătesc blocarea vămilor

Şoferii spun că, deşi sunt obişnuiţi să stea la cozi la graniţă în fiecare luni, pentru că Ungaria nu permite accesul traficului greu duminica, acum “s-a ajuns într-un punct în care s-au depăşit orice limite”.

“Nu ajunge marfa la timp, plătim pentru asta penalităţi, iar şoferii nu îşi pot face programul de odihnă prevăzut de legislaţie. În plus, în coloanele kilometrice de la graniţă, şoferii stau multe ore pe marginea drumului, fără toalete sau alte condiţii igienico-sanitare, ceea ce este inuman. Singura soluţie este să recurgem la proteste, pentru a trage un semnal de alarmă eficient, iar noi ne-am consultat deja membrii. Dacă nu se rezolvă urgent problemele de la graniţa cu Ungaria, vom trece la blocarea punctelor de frontieră cu această ţară, inclusiv pe arterele traficului uşor”, avertizază APTE 202.

400 de minute

Miercuri este a treia zi în care sunt coloane foarte mari de camioane la graniţa de vest. La Nădlac II, conform transportatorilor, este o coloană de aproximativ zece kilometri, după ce luni seară a ajuns şi la 25 de kilometri. Aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează timpii de aşteptare la graniţe arată că la PTF Nădlac II se aşteaptă 400 de minute pe sensul de ieşire din România, pe cele patru artere deschise pentru traficul greu. La Vărşand se aşteaptă 210 minute, iar la Nădlac I, 60 de minute. Recordul a fost de peste zece ore, marţi.

Cauzele

Site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează drept cauze pentru timpii mari de aşteptare “numărul mare de mijloace de transport marfă prezentate la control” şi faptul că “autorităţile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunţite asupra fiecărui mijloc de transport”.

Începând cu 1 noiembrie, autorităţile statului vecin verifică în sistem fiecare automarfar, pentru a vedea dacă sunt plătite taxele sau amenzile. Astfel, dacă poliţiştii români verifică 2-3 minute un camion, cei maghiari “se lungesc” la 5-10 minute, conform şoferilor.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor