Se pregătesc măsuri prohibiţie la pescuit

De Simona Drimbău
1Comentariu
Se va putea pescui doar pe bălţile private
Se va putea pescui doar pe bălţile private
În perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuit la toate speciile de peşti.

Conform Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluște şi alte vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

În apele care constituie frontieră de stat, prohibiţia se instituie pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în legislaţie.
ANPA precizează că se interzice pescuitul la ştiucă în scop comercial, recreativ şi familial, de la data intrării în vigoare a ordinului până la 15 martie inclusiv, cu respectarea perioadelor, zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Nu se pescuieşte

„Pe Valea Iadului de la Barajul Leşu-Stâna de Vale şi pe teritoriul zonelor de pescuit recreativ/sportiv Dâmboviţa Superioară (Schit Dragoslavele-Baraj Pecineagu), Lac Pecineagu, Valsanul Mijlociu (Brădetu-Baraj Dobrogeanu), Geoagiu Superior (Izvoare până la Cheile Ramet), râul Someşul Cald de la limita zonei de protecţie integrală a Parcului Natural Apuseni, până la confluenţa cu Lacul Beliş, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al tuturor speciilor de peşti este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release)”, informează ANPA.

Măsura se aplică şi pentru speciile: pietrar, fusar, ghiborț de râu, cernuşcă, şalău vărgat, asprete, pecarină, guvid, zglăvoacă răsăriteană, lostriţă, mihalţ şi caracudă, precum şi pentru alte vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007.

Pentru speciile coregon, lipan şi păstrăv de mare, pescuitul este interzis tot timpul anului, iar pentru păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a ordinului până la data de 30 aprilie inclusiv şi din 15 septembrie 2019 până pe 30 aprilie 2020.

De asemenea, este interzis pescuitul pentru sturioni, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor