Se redeschide Ştrandul Ioşia

De Dan Birta
Reactualizat la:
9Comentarii
Se redeschide Ştrandul Ioşia
Pensionarii beneficiază de intrarea gratuită de marţi până vineri, inclusiv.

După patru săptămâni de pauză, Ştrandul Ioşia se va deschide începând de marţi, 14 ianuarie, conform informaţiilor primite de la Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al SC Administraţia Domeniului Public (ADP) SA Oradea. Conform HCL 952/19.12.2013 tarifele pentru accesul în ştrand a vizitatorilor sunt urmatoarele: un bilet pentru copii, elevi şi studenţi (curs la zi) – 5 lei/persoană; un bilet pentru adulţi – 10 lei/persoană; un bilet intrare familie 1 (doi adulţi şi un copil sau elev) – 20 lei; un bilet intrare familie 2 (doi adulţi şi doi copii sau elevi) – 25 lei. Din acest an s-a introdus şi bilet pentru grupuri. Astfel un grup format din minim 15 copii, elevi sau studenţi la zi va plăti câte 4 lei/persoană. Pentru un grup format din minim 15 adulţi biletul costă 8 lei/persoană. Pentru însoţitorul de grup intrareaeste gratuită.

Intrarea gratuită

Conform informaţiilor primite de la ADP SA, pensionarii, deportaţii, victimele oprimării comuniste şi persoanele cu dizabilităţi, membre ale Societăţii Umbrela, persoanele cu handicap şi persoanele care au efectuat serviciul militar în unităţile Direcţiei Generale a Serviciului Muncii din cadrul Ministerului Construcţiilor (cu domiciliul în Oradea) beneficiază de intrare gratuită la ştrand, de marţi până vineri inclusiv. Sâmbăta şi duminica vor plăti bilet normal.

Orarul de funcţionare al Ştrandului Iosia este de marţi până duminică între orele 8:00 – 17:00. Lunea este închis.

 



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor