Se reface tandemul Geoană-Năstase

Reactualizat la:
Se reface tandemul Geoană-Năstase
După patru ani de rivalitate, cei doi şi-au reluat rolurile din 2004. Primul vrea la preşedinţie, al doilea vizează scaunul de premier.

Miresmele guvernării i-a adus pe social-democraţi în fibrilaţie. Cu siguranţa celor pentru care varianta opoziţiei nu există, ei se distribuie în roluri-cheie ale puterii şi îşi împart fotoliile din Palatul Victoria.

Pentru toamna electorală 2008, PSD propune aceeaşi alianţă cu PC şi acelaşi tandem de acum patru ani: Năstase – candidat la preşedinţie şi Geoană – premier. Acesta ar putea fi anunţul făcut azi la Consiliul Naţional reunit al PSD şi PC. Cel puţin aşa era planul discutat zilele trecute de Geoană şi Năstase, însă există şi voci care susţin că nu ar fi oportun un asemenea anunţ, ci doar un mesaj cu privire la împărţirea rolurilor între cei doi.

O avanpremieră la acest anunţ a avut loc miercuri seară la şedinţa PSD Bucureşti. Maestru de ceremonii: Marian Vanghelie. „Mircea Geoană e foarte bun de premier şi Adrian Năstase e un bun candidat la preşedinţia României“, a susţinut Vanghelie, în faţa celor o sută de PSD-işti din Bucureşti. Geoană, aflat în dreapta sa, l-a aprobat.

O condiţie pentru liniştea lui Geoană

Adrian Năstase a spus de nenumărate ori în ultima vreme că este interesat să se mai bată încă o dată cu Traian Băsescu pentru preşedinţia României. Dat fiind rivalitatea şi tensiunile cu Geoană, era de aşteptat o opoziţie din partea preşedintelui PSD. Geoană a făcut totuşi această concesie, deoarece era condiţia pusă de Adrian Năstase „pentru a fi linişte în partid“.

Şi cum Geoană şi-a dorit să-şi păstreze liniştit scaunul de preşedinte al PSD, a acceptat ca Năstase să primească rolul de candidat al alianţei PSD+PC la preşedinţia României.

Nu numai cele mai înalte funcţii în stat au fost împărţite, ci şi fotoliile de membri ai guvernului. La PSD, însă, bătălia este pe Justiţie. Unul dintre pretendenţi este Victor Ponta. Pentru că pe Cristian Diaconescu îl uitase la prima tranşă de nominalizări ale viitorilor miniştri, Mircea Geoană a făcut reparaţia cuvenită: „Dacă e cineva care să spună cu certitudine că va fi în guvernul nostru, acesta e Cristian Diaconescu“. Diaconescu este luat în calcul tot pentru Justiţie, dar i s-ar putea propune şi Apărarea. La Externe, pretendent este Titus Corlăţean.

MAREA ÎMPĂRŢEALĂ

Guvernul PSD-PC aşteaptă învestitura

Pentru că portofoliile sunt mai puţine decât pretendenţii, astăzi, la Consiliul Naţional al PSD şi PC, se va prezenta o structură guvernamentală lărgită, astfel încât să fie mulţumiţi cât mai mulţi. Vicepreşedintelui Ilie Sârbu i s-a promis Agricultura, iar pentru liderul TSD, Nicolae Bănicioiu, se va reînfiinţ a Ministerul Tineretului. Ministerul Economiei şi Finanţelor va fi împărţit, Industriile urmând să revină PSD, pentru Iulian Iancu. Ministerul Educaţiei este vizat de Ana Birchall. Şi „barosanii locali“ şi-au luat partea de ministere. Liviu Dragnea şi-a rezervat Administraţia şi Internele, iar pentru fratele lui Radu Mazăre s-a pus deoparte Mediul. Pentru PC s-au păstrat „două-trei ministere“: Economia, pentru Codruţ Şereş, IMM-urile şi poate Cultura. Daniela Popa, preşedintele PC, a primit promisiunea unui post de vicepremier.

 

evenimentul zilei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !