Se ridică „Search and rescue”

2Comentarii
Dr. Borcea, iniţiatorul proiectului
Dr. Borcea, iniţiatorul proiectului
Bihorul va fi judeţul din România care va deţine un Centru special de instruire în salvare din situaţii de dezastre. La Sântion s-a început de la 1 octombrie construirea Centrului „Search and Rescue” care va cuprinde inclusiv simulatoare ce vor imagina situaţii diferite şi extreme în care pot ajunge oamenii. Video   Forum

De cîteva zile au început lucrările la singurul centru de instruire pentru salvare din situaţii extreme. Centrul de instruire se construieşte la Sântion şi va fi compus dintr-un imobil central, cu mai multe componente şi patru – cinci simulatoare diferite, pentru exerciţii practice.

În imobilul Centrului „Search and rescue” vor fi sală de curs, bibliotecă virtuală, vestiare, iar simulatoarele din jurul clădirii vor fi amplasate separat în funcţie de specificul intervenţiei: unul va avea un bazin cu adâncime variabilă pentru scafandri, un alt simulator va fi cu diverse caroserii de vehicule, pentru simularea salvării de persoane din accidente tragice, altul va avea o configuraţie a unui imobil prăbuşit în urma unui potenţial cutremur (cu mormane de moloz şi fiare unde ar trebui căutate şi salvate victimele. Sala de curs din Centru va fi ca un amfiteatru cu deschidere completă (perete din geam glisantl) către simulatoare.

 

Pentru toţi

 

Clădirea va fi ridicată în două luni de zile, după care va începe să găzduiască cursurile de paramedici care acum se susţin la sediul Insepctoratului Judeţean de Urgenţă, pe str. Avram Iancu. Pe măsura încheierii lucrărilor la simulatoare se va începe şi partea practică cu tehnologii adecvate. La Centru instruirea în situaţii de urgenţă se va face pe diferite nivele, astfel încât vor putea învăţa să salveze oameni aflaţi în situaţii critice şi persoane din afara sistemului medical. Doctorii de diferite specialităţi vor putea şi ei să se perfecţioneze în salvarea din situaţii de dezastre, la nivel de instruire mult mai ridicat decât cel pregătit pentru laici, a informat iniţiatorul acestui proiect, dr. Hadrian Borcea. Proiectul este unic în ţară, e finanţat de Ministerul Dezvoltării , prin program Phare CBS, cu aportul Asociaţiei SARTISS şi al Fundaţiei SMURD.

Otilia Sandor



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor