Se scumpesc ori ba medicamentele?

BUCURESTI/ORADEA - Conform planurilor, de la 1 februarie medicamentele trebuiau să se ieftinească. Deprecierea leului din ultima perioadă a încurcat însă aceste planuri.

Importatorii de medicamente sunt revoltaţi pentru că au fost nevoiţi să cumpere medicamente de la importatorii străini la cursul de 3,8 lei/euro şi să le vândă la 3,3 lei/euro. Totodată, legislaţia fiscală românească are prevederi foarte clare în ceea ce priveşte vânzarea în pierdere, iar în cazul în care importatorii ar dori să continue livrările, aceştia sunt puşi într-o situaţie fără ieşire: ori încalcă legea vânzând sub preţul de achiziţie ori o încalcă vânzând peste preţul stabilit de Ministerul Sănătăţii.

În aceste situaţii, importatorii şi distribuitorii de medicamente cer o majorare de 10%, ca urmare a deprecierii leului. Ministerul Sănătăţii însă nici nu vrea să audă, deoarece, în opinia conducerii acestuia, importatorii au resurse pentru a suporta deprecierea temporară a leului.

„Având în vedere că ani de zile adaosul comercial a fost substanţial şi că, în continuare există la importatori un adaos de peste 8,5%, MSP apreciază că există încă rezerve, mai ales la importatori, pentru a suporta deprecierile temporare ale cursului leu-euro”, se arată într-un comunicat al MS. Ba mai mult. Există un ordin conform căruia preţurile medicamentelor nu se modifică până la sfârşitul lunii februarie. Aşadar aceste scumpiri ar putea avea loc abia la primăvară.

De cealaltă parte, importatorii ameninţă că nu mai comandă alte medicamente şi nici nu mai vând, chiar dacă le au pe stoc. Astfel, în două săptămâni, multe farmacii riscă să rămână fără marfă. Situaţia ar fi cu atât mai gravă cu cât 75% din medicamentele de pe piaţa românească sunt importate.

Potrivit spuselor farm. Eugenia Hamza, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor, nemulţumirile importatorilor sunt întemeiate: „Este normal să există această tensiune. Ei au pierderi foarte mari. Pe produsele pe care le cumpără, primesc plata abia după patru luni de zile. De asemenea, preţurile la medicamente nu s-au schimbat din iunie, anul trecut”, precizează farm. Hamza.

Asul din mânecă

În faţa acestei situaţii tensionate, reprezentanţii MS-ului vin cu o alternativă pe care puţini români o ştiau şi care a fost dezvăluită ieri de Cotidianul: cei care au nevoie de medicamente care nu se mai găsesc pe piaţa farmaceutică autohtonă le pot procura din ţările unde se comercializează, în baza unei autorizaţii de la Ministerul Sănătăţii. Şi asta doar cu o simplă prescriere de la medicul curant. Pentru solicitarea autorizaţiei, este nevoie de întocmirea unui dosar medical de către medicul curant, care să cuprindă formularul standard de solicitare, justificarea medicală privind necesitatea medicamentului în cauză şi rezumatul caracteristicilor produsului solicitat.

După primirea autorizaţiei, medicul face comanda fie la un reprezentant al producătorului respectivului medicament, dacă există unul în ţara noastră, fie la alţi distribuitori. Anul trecut au fost eliberate 55 de astfel de autorizaţii. Cele mai multe solicitări au fost pentru Imunoglobină, un medicament pentru cancer şi Talomidă care se administrează nou-născuţilor din mame ce au avut hepatita B. O altă alternativă ar fi aceea ca pacientul să se prezinte cu reţeta de la medic la farmaciile din alte ţări. La nivel local, reprezentanţii ASP-ului şi ai CAS-ului nu ştiu nimic în acest sens, ei pretextând faptul că acele dosare se trimit direct la MS având în vedere că nu se decontează nimic în acest proces.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !