Sean Denison a revenit la CSM Oradea

Sean Denison a revenit la CSM Oradea
Campioana României la baschet masculin a bifat încă un transfer în cursul zilei de vineri, 22 iulie. 

Baschetbalistul canadian, Sean Denison, se întoarce la CSM Oradea după doi ani de zile în care a evoluat în Turcia și Polonia.

„După disputarea finalei de Cupa României în aprilie 2014, respectiv a Ligii Naționale în iunie același an, Sean a trecut în Polonia, la Polski Cukier Torun, formație la care a fost coleg de echipă cu Zarko Comagic și Will Franklin, jucători cu care a avut aceeași relație și la CSM.

Alături de Leii Roșii, Denison a avut medii statistice de 10.4 puncte, 5.3 recuperări, 1.2 capace, 1.1 intercepții, 1.1 pase decisive pentru 12.5 la eficiență în 21 minute pe partidă. Nord-americanul a avut procentaje de 57% la aruncările de două puncte, 39% la trei puncte, respectiv 58% la linia de pedeapsă”, informează clubul orădean.

Sean Denison este al cincilea stranier din lotul CSM-ului și al patrulea transfer, după Mirkovic, Pasalic și Titus Nicoară. Tot în această pauză competițioală clubul orădean a prelungit contractele lui Sean Barnette și Martin Zeno.

Jucătorii se vor reuni sub comanda antrenorului Cristian Achim pe 31 iulie.

 

Lotul CSM CSU Oradea

Fundași – Branko Mirkovic, Andrei Mandache, Muhamed Pasalic, Martin Zeno
Extreme – Sean Barnette, Bobe Nicolescu, Rareș Pașca
Pivoți – Titus Nicoară, Bogdan Țîbîrnă, Sean Denison

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor