Seară de gală la Filarmonică

Zilele Muzeului Ţării Crişurilor continuă mâine, 18 mai, de la ora 18:30, cu o seară de gală.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat din Oradea. La manifestare este aşteptat şi ministrul Culturii, KelemenHunor. În prima parte a evenimentului artista Oana Lianu, supranumită prinţesa naiului, va susţine un recital la nai şi la alte instrumente muzicale (fluier, tilincă, caval, ocarină, drâmbă, cimpoi). În programul artistei sunt cuprinse: „Preludiu”, de M.A. Charpentier, „Valurile Dunării”, de Iosif Ivanovici, „Jalousie”, de Jacob Gade, „La Paloma”, de Sebastian Yradier, „Espana Cani”, de Pascal Marquina, „Dans ungar nr. 5”, de Johannes Brahms, „Sârbă oltenească”, „Cântec din Oaş”, „Ciocârlia”, „Horă muntenească” etc.

În a doua parte a serii, celebrul clovn Miloud Oukili, din Franţa, va susţine un spectacol pus sub genericul „Un nas roşu contra indiferenţei”.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase