Seară luxuriantă închinată femeilor

De Crina Dobocan
Seară luxuriantă închinată femeilor
© Foto: Ştefan Muji
Peste 300 de femei din Oradea şi Salonta, răsfăţate în cadrul evenimentului „Ohhh, so… Glam!”.

Într-un decor de poveste şi rupte de grijile cotidiene, peste 300 de femei din Oradea şi din Salonta au avut parte de o seară de neuitat. În cadrul „Ohhh, so… Glam!”, găzduit de Queen Mary Restaurant and Ballroom, femeile au fost tratate altfel, s-au simţit cele mai importante şi au întâlnit persoane drăguţe, calde, senine şi calme. Seara de joi a fost una de poveste. Femeile au fost invitate să-şi deschidă sufletul, inima şi mintea şi să abandoneze pădurea întunecată a gândurilor apăsătoare şi a grijilor de orice fel.

Stare de bine

Seara a fost pusă la punct cu câteva luni înainte de ziua de 3 martie, de grupul de mentorat al designerului Rozalia Bot prin programul Femina, coordonat de Luminiţa Popa din cadrul Fundaţiei Comunitare Oradea.

“Ohhh…, so Glam!” s-a născut dintr-un cumul de idei al unui grup senzaţional de femei care doreau să se implice voluntar pentru mai binele comunităţii în care trăiesc. Patricia Albu, Crina Totorean, Corina Costruţ, Roxana Tirla, Claudia Lucaci, Gina Buzlea, alături de mentorul lor, au stabilit parteneriate cu sponsori deosebiţi, creând astfel toate condiţiile organizării unei seri de vis.

Cinci specialişti de succes din diferite domenii – Daniela Kenez (instructor fitness-aerobic), Carmen Meera (life designer), Monica Antonica (estetician la Vogue by Estetica Glamour), Gia Ianc (fashion blogger), Alina Crişan (Hair-stylist), Mirela Fazakas (Make-up artist), au fost invitaţi să transmită din experienţa lor, sfaturi utile şi practice, pentru a le încuraja pe femei.

Tombolele extrem de bogate au fost încântarea participantelor, iar deliciile culinare, atât sărate cât şi dulci, au contribuit atât de frumos la starea de bine, alături de şampanie şi vin. Florile, muzica bună şi dansul au fost acele detalii care nu puteau lipsi de la un astfel de eveniment. „Pentru că interesul acordat acestui eveniment a fost unul foarte mare şi rezultatul muncii acestor fete a fost un succes, am hotărât ca “Ohhh,…so Glam!” să fie unul cu tradiţie şi să îl repetăm anual”, a spus mentorul-designer Rozalia Bot.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase