Search and rescue, la final

3Comentarii
Centrul Search and Rescue
Centrul Search and Rescue
Primul centru multifuncţional de tip Search and Rescue din România se deschide în luna ianuarie.

La Sântion o clădire cu o arhitectură aparte e aproape pregătită să găzduiască primul proiect de tip caută şi salvează din România.

Centrul multifuncţional, construit pe o suprafaţă de 300 mp şi pe un teren total de 5.000 mp, va cuprinde prima bibliotecă cu cărţi despre salvări de orice fel şi prima bibliotecă virtuală. Cursanţii, persoane care doresc să se specializeze sau să afle noţiuni elementare despre Search and Rescue, pot din ianuarie, de la deschiderea centrului, să se instruiască cu formatori care deja predau cursuri la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.

În miniatură

Iniţiatorul proiectului, dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU SMURD Oradea, a detaliat că Centrul conţine cele două săli de bibliotecă, vestiare, grupuri sanitare, o sală de curs cu deschidere spre o altă sală cu simulatoare. Reţeaua de calculatoare conţine 15 calculatoare, iar biblioteca va avea în primă etapă 200 de volume şi 50 de titluri. În afara sălii cu simulatoare, mai exact pe terenul din curtea centrului se va amenaja un simulator pentru scufundări.

Centrul multifuncţional va începe să funcţioneze din ianuarie, cu cursurile de perfecţionare aflate deja în derulare, urmând ca din primăvară, să aibă acces la instruirea de tip Search and Rescue şi laicii.
Centrul multifuncţional de la Sântion va fi se pare, copiat şi în alte centre mari (Craiova, Galaţi, Iaşi) şi este similar, dar în miniatură, cu centrele de profil din Europa (Marea Britanie, Olanda, Belgia etc).

Otilia Şandor, Alexandra Borz

„Medevac” la Search and Rescue

Începe primul Search and Rescue

Search and rescue



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor