Seceta a produs dezastru in agricultura timiseana

De Marcel Hoster
Seceta produce pagube insemnate producatorilor agricoli timiseni
Seceta produce pagube insemnate producatorilor agricoli timiseni
Situatie critică în agricultura timişeană. Seceta a distrus mare parte din recolte, iar mulţi dintre producători sunt disperaţi. Asociaţiile profesionale solicită sprijin de la stat, dar declararea situaţiei de calamitate nu este pe planul guvernanţilor. Soluţia agreată de părţi: majorarea subvenţiei pe hectar.

Seceta din ultimele luni a distrus mare parte din recoltele agricole ale producătorilor din Timiş. În unele zone problemele sunt mai mari cantitatea din recoltă distrusă fiind mai mare, în alte zone a mai plouat ceva şi problemele nu sunt chiar atât de mari. Un lucru este cert, toţi vor avea pierderi importante la recoltat.

Cea mai afectată cultură pare a fi porumbul, la nivel naţional este vorba de 25 – 30% din totalul producţiei. De asemenea, probleme mari sunt la floarea soarelui, soia şi cartoful, aici în unele regiuni ajungându-se până la compromiterea a jumătate din producţie.

„Dacă vorbim de Timiş poate proporţia este chiar mai mare. Sunt zone din Timiş unde avem calamitat porumbul chiar şi în procent de 60 – 70%, sunt şi fermieri care au şi 100%, în funcţie de zonă. Sânnicolau, Valcani, Beba Veche, Cenad avem culturi calamitate până la 50 – 60%. Dacă luăm zone unde au mai fost precipitaţii, Periam, Variaş, impactul a fost mai puţin negativ. Dar, avem şi aici peste 30% din cultură calamitată.

Ce înseamnă aceasta, în loc să avem o producţie medie de cinci – şase tone boabe la hectar vom face o producţie de 3,5, iar unii chiar de o tonă la hectar. Şi alţii nu vor face nimic”, a declarat Aurel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli, unul dintre cei mai importanţi producători din domeniu din Timiş.

Agricultorii au cerut fie declararea situaţiei de urgenţă, fie declararea secetei ca şi calamitate. Prin această măsură s-ar fi putut obţine ceva bani de la asigurători, în general aceştia nu asigură seceta şi îngheţul. Măsura nu a fost agreată de Executiv. În aceste condiţii soluţia găsită a fost majorarea subvenţiei acordate fermierilor pentru plata la hectar.

„În discuţia care am avut-o zilele trecute la minister am propus să venim cu un sprijin pentru agricultor ca pe lângă cei 125 de euro, subvenţie pe unitatea de măsură, bani proveniţi de la Uniunea Europeană, plus 55 de euro plăţi complementare, ceea ce ar însuma 180 de euro pe hectar. Propunerea a fost agreată de minister şi urmează să semnăm un protocol.

Asta înseamnă că vom primi sprijin pe toate culturile. Toată lumea va primi sprijinul în mod echitabil, în funcţie de terenul pe care îl au. Cei 55 de euro plăţi compensatorii sunt 35% din suma totală pe care guvernul trebuia să o aloce dacă se făceau plăţi pentru despăgubiri numai pe anumite culturi”, a mai spus Matei. Mai important, odată aprobaţi banii fermierul primeşte o adeverinţă cu care se poate prezenta la orice bancă pentru a obţine un credit în vederea reluării procesului de producţie.

Şi la Direcţia Agricolă situaţia este considerată ca fiind destul de gravă, culturile de primăvară fiind grav afectate. Conform estimărilor oficialilor, în Timiş diminuările de producţie vor fi de aproximativ 25 – 30% din cantitatea prognozată. Chiar dacă Direcţia nu plăteşte despăgubiri, pe adresa instituţiei au sosit numeroase cereri de evaluare a pagubelor, depuse mai ales de societăţile mari din agricultură.

Chiar dacă un efect direct al evaluărilor nu va exista în sensul obţinerii unor despăgubiri de la buget, firmele vor fi protejate în faţa unor eventuale controale fiscale, vor putea dovedi că producţia realizată este mult mai mică, pentru a nu fi acuzaţi de evaziune, a anunţat Simona Jurcă, aflată în acest moment la conducerea Direcţiei Agricolă Timiş. De asemenea, prin aceste evaluări se poate rezolva şi o eventuală dispută legată de plata arendei, pentru terenurile luate în administrare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !