Seceta a secat cinci pâraie bihorene

1Comentariu
Seceta a secat cinci pâraie bihorene
BIHOR – Şase ape curgătoare din Bihor au secat, datorită temperaturilor ridicate înregistrate în cursul acestei spătămâni, anunţă Direcţia Apelor Crişuri (DAC).

„Debitele şi nivelurile râurilor sunt în scădere pe toate cursurile de apă din judetul Bihor şi sunt mai mici decât debitele medii multianuale ale lunii iulie. Cele mai mari scăderi ale nivelurilor se înregistrează pe râul Iad, în secţiunea localităţii Bulz, unde scăderea este de 78 cm.

Pe râul Crişul Repede cea mai mare scădere de nivel se înregistrează în secţiunea localităţii Vadu Crişului, scădere de 35 cm”, ne-a informat Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al DAC.

La ora actuală, au secat pâraiele Valea Nouă, Drăgoteni, Crişciorul Nou, Hodişel, Păuşa şi Tăşad, afectând localităţile Husasăul de Tinca, Pocola, Sârbeşti, Holod, Păuşa şi Oşorhei. Acelaşi fenomen se manifestă şi pe afluenţii râului Barcău – Fizeş, Turea, Groapa, Ip, Valea Băilor, Valea Frumoasa, Camăr, Bucmer, Curătura, Dijir, Valea Albă, Tria, Derna şi Cean.

Monitorizare

Pentru a menţine situaţia sub control, DAC monitorizează situaţia surselor de apă. „Volumul de apă stocat în barajele de acumulare care alimentează judeţul Bihor este suficient pentru a asigura funcţionarea optimă a sistemului centralizat de alimentare cu apă a populaţiei.

Până în prezent nu s-a înregistrat o modificare semnificativă a parametrilor, comparativ cu lunile anterioare”, susţine reprezentanta DAC.

Monica Mateiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor