Secţii inaugurate de Nicolăescu

1Comentariu
Secţii inaugurate de Nicolăescu
ORADEA – Centru Oncologic şi Cardiovascular în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, peste 13 milioane de lei fonduri de la Ministerul Sănătăţii pentru ridicarea viitorului Spital de Urgenţă.

Iată câteva din darurile cu care ministrul Eugen Nicolăescu i-a cadorisit pe bihoreni de 1 martie, când a vizitat mai multe unităţi spitaliceşti.

Ministrul Nicolăescu, a tăiat sâmbătă nu mai puţin de trei panglici inaugurale. De dimineaţă a făcut o scurtă vizită la Centrul de Sănătate Ştei, apoi la Spitalul de Psihiatrie tot din Ştei, îndreptând-se apoi spre Spitalul din Beiuş. Dacă pentru primele două instituţii a avut numai cuvinte de laudă, conducerea spitalului din Beiuş a fost criticată: „nu este un echilibru în structura bugetului. Există astfel situaţii când bolnavii sunt puşi să-şi cumpere medicamentele ori trebuie să le aducă de acasă”, a declarat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinută sâmbătă după masă la sediul PNL Bihor.

Trei panglici inaugurale

La orele amiezii ministrul a tăiat prima panglică la inaugurarea Centrului de Primire Urgenţe Pediatrie de la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Ministrul a apreciat felul în care a fost amenajat acest compartiment, care cuprinde 10 paturi şi aparatură foarte modernă.

Următorul popas al ministrului a fost la etajul I, unde a fost amenajat Centrul de Dializă de către firma Fresenius. Şi aici ministrul a tăiat panglica inaugurală. A făcut apoi un periplu prin Centrul de Dializă, fiind plăcut surprins de ceea ce a găsit aici. „Am ajuns să ne bucurăm nespus de mult când am atins o stare de normalitate. Da, acestea sunt condiţii normale în care trebuie să fie acordate serviciile medicale”, a afirmat Eugen Nicolăescu la fiecare pas pe care l-a făcut într-o spaţiu amenajat.

La Judeţean

Ministrul a plecat apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea unde era aşteptat de manager împreună cu medicii de pe secţia de Cardiologie şi cei de la Urgenţe. Cum a ajuns, ministrul a ţinut să vadă Unitatea Primire Urgenţe, apoi a urcat la etajul III, acolo unde este amplasat angiograful. Şi aici, Nicolăescu a mai tăiat o panglică inaugurală.

„Am aprobat constituirea Centrului oncologic care se înfiinţează prin reorganizarea secţiei de Oncologie şi a celui cardiovascular, prin reorganizarea secţiilor de Cardiologie din cadrul Judeţeanului”, a anunţat ministrul în cadrul conferinţei, menţionând apoi şi sumele pe care Bihorul le va primi anul acesta de la MS.

După amiază, ministrul a avut la Prefectura Bihor o serie de întâlniri cu manageri, stomatologi şi medici de familie. Discuţiile au fost centrate pe programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei cât şi pe programul de profilaxie la copii în ceea ce priveşte igiena bucală. Spre seară, după ce a avut o întâlnire cu presa la sediul PNL Bihor, ministrul s-a îndreptat spre Aleşd.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor