Sectorul 4 aşteaptă intrarea în carantină

Sectorul 4 aşteaptă intrarea în carantină
După ce ieri gripa aviară s-a confirmat în sectorul 2 al capitalei, locuitorii sectorului 4 au început să fie neliniştiţi, dar autorităţile aflate în alertă nu au părăsit sectorul 4, până nu au reuşit să comunice cu oamenii şi să-i calmeze.

Deocamdată nu se cunosc rezultatele de laborator ale păsărilor găsite moarte în sectorul 4 din Bucureşti, dar se aşteaptă un răspuns.

Locuitorii sectorului 4 au intrat în panică după ce echipaje ale jandarmeriei au anunţat că, dacă se instituie carantina de gradul I, nimeni nu va mai putea părăsi zona timp de 7 zile.

Jandarmii le-au spus oamenilor că mai au la dispoziţie doar 60 de minute pentru a pleca. Edilii sectorului 4 susţin, însă, că demersul jandarmilor a avut ca scop liniştirea populaţiei.

O femeie a încercat să treacă de perimetrul protejat cu o pasăre în plasă, dar a fost oprită de medicul veterinar, iar pasărea a fost dusă la laborator.

Primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu, a venit în zonă pentru a calma spiritele.

Dacă se va institui carantina de gradul 0, peste 13 mii de locuitori din sectorul 4 al capitalei nu vor mai putea părăsi focarul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !