Securiştilor, cu dragoste

1Comentariu
Dragii mei securişti, Au trecut 17 ani de când ne bântuiţi istoria cu dezinvoltură. 17 ani de când, profitând de euforia generală şi de neatenţia premeditată a unor falşi disidenţi, aţi pus mâna pe ce v-a ieşit în cale: o funcţie de ministru, una de parlamentar, una de talentat simulator al democraţiei.

Nu v-a fost jena, în toti acesti ani, de trecutul imund în care v-ati
scaldat si de pe urma caruia ati dobândit aceste chipuri schimonosite, desfigurate,
aidoma acelor chivute prinse cu puiul congelat sub fusta. Nu v-a fost frica de
vreo judecata, pentru ca, din punctul vostru de vedere, consecventa etica e o
dobitocie, iar cine nu stie sa-si reinventeze morala e un inadaptat social. Nici
macar nu vi s-a zbatut vreo pleoapa când ati auzit ca se vorbeste liber
despre tortura de la Pitesti, despre metodele blânde de smulgere a dintilor,
de scalpare, de rupere a oaselor unul câte unul. N-ati tresarit nici când
vi s-au pus în fata ororile pe care, cel putin moral, le-ati girat prin
semnarea pactului cu diavolul. Ati dat din umeri.

E drept, aveti si niste avocati strasnici. Nu oricine e capabil sa însire,
ca în transa, baliverne cu pretentii. Mi se reproseaza ca n-am trait acele
vremuri, ca, fiind tânar, n-am gustat din proverbialul salam cu soia,
ca sa stiu ce aroma are comunismul. Dar dv., dragii mei lustrabili, ati trait
nazismul împotriva caruia vituperati proletar? Cum va permiteti, tocmai
dv., sa înfierati o epoca istorica pe care n-ati trait-o? Cum de voi,
ideologi neobositi, proiectând viitorul luminos al natiei în triluri
materialist-dialectice, îmi cereti mie, brusc, sa judec istoria empiric?
Îmi mai spuneti ca legea lustratiei e tardiva, ca raul a fost deja facut,
fara sa va dati seama ca prin astfel de argumentari va autoinculpati de bunavoie.
Daca raul deja s-a savârsit, iar dv. sunteti o parte din el, va trebui
sa platiti pentru asta. Si, ma rog frumos, de ce va sperie într-atâta
o lege care vrea sa faca putina ordine în marasmul pe care l-ati provocat
dv.? Stati linistiti, nu dorim sa instituim legea talionului, nu vrem sa va
facem ceea ce le-ati facut dv. altora. Nu va bate nimeni bestial pâna
va dati duhul, nu va punem sa va înghititi fecalele si nici n-o sa ornam
peretii camerei de ancheta cu creierii dv. împroscati. Va cerem doar,
cu respectul pe care-l meritati, sa stati la o parte o perioada determinata.
Sa ne lasati sa respiram în voie, sa gresim pe propria noastra limba,
sa ne-mpotmolim ca niste copii blegi în drumul asta al iesirii din întuneric,
fara ca dv., oameni întreprinzatori, sa ne dati o mâna de „ajutor”.

Exista si spirite tolerante, care va cer sa veniti în fata noastra, smeriti,
si sa prezentati scuze întregului popor. Eu, în schimb, n-am nevoie
de scuzele dv. Pentru ca nu vreau sa seman acelui nenorocit din „1984”
al lui Orwell care, într-o macabra resemnare, priveste chipul Fratelui
cel Mare si, printre lacrimi, îi spune ca-l iubeste.
Eu n-am voie sa va iert. Dintr-un motiv simplu: nu va pot iubi. Detestati-ma
pentru asta si-mi veti face un mare bine. Ar fi un privilegiu. Cu voia dv.,
as fi, în sfârsit, fericit.

Dan Liviu Boeriu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor