Sedan Honda pe baza de hidrogen

Reactualizat la:
Sedan Honda pe baza de hidrogen
Dupa ce Toyota si-a exprimat intentia de a lansa o intreaga gama de vehicule hibride, un alt constructor japonez doreste sa atace piata automobilelor ecologice.

Honda a anuntat ca pentru anul viitor pregateste un sedan care sa functioneze pe baza de celule de hidrogen si un hibrid de clasa mare, pozitionat sub Civic hibrid, care sa porneasca de la 25.000 de dolari.

Noile intentii Honda pe piata vehiculelor ecologice au fost facute publice ieri, cu ocazia demonstratiei oferite de conceptul FCX la Washington. Sedanul cu patru usi, care functioneaza tot pe baza celulelor de hidrogen, este capabil sa atinga o viteza maxima de 160 de km/h avand o autonomie maxima de 434 kilometri.

Steve Ellis, managerul Honda al departamentului de cercetare a celulelor de hidrogen, a declarat: ‘Va pot asigura ca FCX nu este inca un concept care va ramane nematerializat. In viitorul apropiat el va prinde viata cu siguranta si va fi cheia cu care vom incerca sa atragem un public preocupat de mediul inconjurator’.
Versiunea de productie a viitorului model pe baza de celule de hidrogen va fi similara conceptului FCX, singurele diferenta urmand sa apara la nivelul spoilerelor si al interiorului care va fi mult simplificat.

Honda se loveste insa de o problema generala: lipsa punctelor de alimentare pentru vehiculele pe baza de celule de hidrogen. De aceea constructorul japonez s-a gandit sa lanseze un centru de energie experimental intr-o casa obisnuita. Centrala electrica ‘de casa’ va folosi gaz natural pentru a genera combustibil.

China s-a aratat si ea interesata de investitii majore in aceasta tehnologie. General Motors se pregateste deja sa testeze o intreaga gama de autovehicule ecologice la sfarsitul acestui an. 100 de modele Chevrolet Equinox alimentate cu hidrogen vor lua parte la sesiunea de teste GM de la sfarsitul acestui an.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase