Seica, victima primarului Bolojan?

27Comentarii
Seica, victima primarului Bolojan?
Şeful Evidenţei Persoanelor a fost concediat de primar. Seica îl acuză pe primar că a depăşit cadrul legal.

În şedinţa sa de luni, Consiliul Local Oradea va avea de votat numirea lui Cristian Popescu în funcţia de şef al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Oradea. Popescu, şef al Serviciului Stării Civile, îl ia locul lui Gheorghe Seica. De altfel, în aceeaşi şedinţă, aleşii vor avea de aprobat şi eliberarea lui Seica din funcţia de director al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor (DEP) Oradea, cu un preaviz de 30 de zile. Practic, Seica pleacă din Primărie o dată cu reorganizarea DEP, care din direcţie se transformă într-un serviciu.

Plecarea lui Seica se datorează faptului că şeful DEP s-a opus intenţiei primarului Ilie Bolojan de a transforma DEP într-un simplu serviciu, care va fi acum mai „suplu” cu doar trei persoane. De altfel, Seica a contestat în instanţă toate actele municipalităţii orădene în acest sens. Gheorghe Seica spune că va ataca în contencios administrativ şi Hotărârile Consiliului Local de luni. Seica ne-a declarat că la un moment dat municipalitatea a stipulat desfiinţarea şi nu reorganizarea direcţiei, ceea ce, spune Gheorghe Seica, nu se putea face fără acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta pentru că DEP are dublă subordonare.

„Mişcare şmecherească”

Seica s-a arătat vexat pentru faptul că în dispoziţia primarului acesta cerea un „examen-testare” pentru ocuparea funcţiei de şef la direcţia reorganizată în serviciu. Aceasta mai cu seamă că din 2005 încoace el a fost omul ce a pus pe picioare direcţia. Astfel, Cristian Popescu a participat singur la examen şi, bine-nţeles, l-a absolvit! „Nu am dat curs acestei solicitări, considerând că nu e cazul. De altfel, la bibliografia pentru acest examen nici măcar nu era inclusă legislaţia noastră specială, după care suntem organizaţi şi ne desfăşurăm activitatea”, ne spune Seica, contrariat.

De altfel, şeful DEP e convins că în domeniul său nu trebuie să ia lecţii de la nimeni ci, eventual, dimpotrivă. Mai cu seamă că, spune el, nu a intrat în Primăria Oradea pe bază politică, ci în urma unui concurs, în urmă cu şaisprezece ani. „Domnul primar a vrut să mă înlocuiască printr-o mişcare şmecherească, însă aceasta excede cadrul legal. Eu aveam prioritate la acea funcţie. Aşa spune legea, că în cazul oferirii unei funcţii inferioare, cum e aceea de şef serviciu faţă de poziţia de director, are prioritate persoana ce a ocupat anterior o funcţie superioară. În cazul şefului de la Starea Civilă, e vorba despre o funcţie echivalentă”, mai dezvăluie Seica, cel ce afirmă că ţine să iasă pe uşa din faţă din Primăria Oradea şi nu pe cea din dos. De aceea, spune el, îşi caută dreptatea în Justiţie.

Primarul Oradiei nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

CĂLIN CORPAŞ
calin.corpas@informmedia.ro



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor