SEIP-ul revine pe Republicii, în decembrie

Serviciul de Evidenta a Populatiei îsi va relua activitatea în vechiul sediu undeva la începutul lunii decembrie, a anuntat primarul Petru Filip, într-un sediu renovat conform necesitatilor acestei activitati, dar si cu o garnitura de functionari primenita.

„SEIP este acum în faza în care nu mai are nici unul dintre
angajatii Ministerului de Interne. Acum lucram cu 10 functionari publici, unii
angajati noi si altii transferati de pe alte posturi din Primarie. Sunt câteva
posturi vacante pe care le vom scoate la concurs, astfel încât,
în final, sa lucram cu 25 de oameni. Vechea structura avea 23 de persoane”,
spune primarul Filip.

Conform acestuia, în vechea locatie de pe Strada Republicii pietonal
se intentioneaza si deschiderea unei reprezentante a CEC, astfel încât
cei care au de achitat taxele de carte de identitate sa nu mai trebuiasca sa
fie trimisi la plimbare în oras.

De serviciul de evidenta a populatiei din Oradea tin înca 21 de comune,
pe lânga rezidentii municipiului, ajungându-se astfel la impresionanta
cifra de peste 350.000 de persoane care îsi pot rezolva problemele cu
actele de identitate doar la Oradea.

În conditiile în care Bihorul are în jur de 600.000 de locuitori,
se ajunge astfel la procentul de peste 50% din populatia judetului.

Cristina Ghilea