Selecţie pentru căpşunari la Oradea

De Dan Birta
Este nevoie de 35 de persoane la cules de căpşuni
Este nevoie de 35 de persoane la cules de căpşuni
Persoanele care doresc să muncească la căpşuni în Danemarca vor fi selectate la Oradea, la mijlocul lui februarie.

Bihorenii care doresc să muncească în agricultură la cules de căpşuni în Danemarca na va trebui să se mai deplaseze pentru selecţie în diferite zone ale ţării. De data aceasta preselecţia va avea loc la Oradea, în luna februarie. Conform site-ului Eures este vorba despre 35 de locuri de muncă.

Condiţii

Munca se va desfăşuara la fermă ecologică, în aer liber. Culesul căpşunilor începe devreme, la 4-5 dimineaţa. Sezonul de recoltare a căpşunilor începe aproximativ la începutul lui iunie şi se termină în jurul datei de 15 august. Mai multe informaţii se găsesc pe website-ul www.duborgjordbaer.dk.

„Cei interesaţi trebuie să aibă varsta minimã de 18 ani. Culesul căpşunilor este considerată o muncă fizică grea. Sunt preferaţi lucrătorii cu experienţă anterioară la culesul căpşunilor. Lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului. Se accepta şi cupluri”, ne-a precizat Simona Burdea, consilierul Eures de la AJOFM Bihor. Este important de ştiut că persoanele interesate de ofertă trebui să cunoască limba engleză la un nivel mediu.

Plata muncii este în funcţie de de cantitatea recoltată (la kilogram). Se plăteşte echivalentul în coroane daneze a circa 1euro brut/kg.

Cazarea este asigurată de fermier contra unei taxe de circa 8 euro/zi. De asemenea, se mai asigură spaţii pentru prepararea mâncării, internet wireless, duşuri, TV, maşini de spălat).

„Durata contractului este de aproximativ şase – şapte săptămâni. 6 zile/săptămână, în medie 25-30 ore/saptamână. Termenul limită de aplicare la această ofertă este data de 31.01.2014”, a declarat conislierul Eures.

Candidatii interesaţi trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poză inclusă, pe adresa de email: info@duborgjordbaer.dk. Modelul de CV se poate descărca de pe linkul amintit. De asemenea, candidaţii vor trebui să completeze on line şi un formular de aplicare ce poate fi găsit pe acelaşi link. Preselecţia celor care au aplicat se va face de către angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor preselectate va avea loc în timp util de către consilierul Eures din cadrul AJOFM din judeţul de domiciliu al candidatului. Selecţia va avea loc la Oradea în luna februarie 2014. Detaliile referitoare la data precisă, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu.

Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor spune că alegerea Oradiei pentru selecţia persoanelor ce vor să plece în Danemarca este un semn bun agenţia locală. „La sfâşitul anului trecut, când am fost la Bucureşti, am declarat că suntem deschişi la asltfel de acţiuni şi cred că este un semn. Vrem să demonstrăm că alegerea Oradiei nu a fost în zadar”, apreciază Békési Csaba.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase