Semicentenar George Enescu

Concertul de joi seara al orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat s-a înscris prin programul sau printre cele câteva manifestari prin care se comemoreaza si la Oradea semicentenarul mortii lui George Enescu (1881 – 1955). La pupitru s-a aflat Háry Béla, prim dirijor al Operei Maghiare de Stat din Cluj, solista fiind pianista Oxana Corjos.

„Suita nr. 2 în Do major pentru orchestra, op. 20” (1915)
de Enescu este prima compozitie orchestrala neoclasica, aparuta înaintea
modelelor acestui stil, ca „Simfonia Clasica” de Prokofiev (1917),
„Mormântul lui Couperin” de Ravel (1917) sau lucrarile stravinskiene
„Pulcinella” (1919), „Concertul pentru pian si suflatori”
(1924) si „Oedip rege” (1927).

Din pacate, lucrarea lui Enescu nu a avut nici un impact în Europa, fiind
inclusa în tezaurul României care a fost adapostit la Moscova în
anii Primului Razboi Mondial, recuperata abia în 1925 si tiparita dupa
moartea autorului.

Valoarea deosebita a compozitiei rezida în primul rând în
faptul ca Enescu nu imita stilul baroc, actualizându-l prin câteva
disonante si procedee mai noi, ci foloseste mijloacele contemporane (emanciparea
disonantelor, ambiguitate armonica, asimetrii, polivalenta modala, variatia
continua, culori orchestrale) cu spiritul unui compozitor baroc (echilibru,
robustete, polifonie intensa, simt ritmic).

A doua parte a programului a apartinut lui Richard Strauss (1864 – 1949),
compozitor legat de Enescu nu numai prin contemporaneitate si formatia germanica,
dar si prin unele tehnici orchestrale intens polifonice si prin detasarea fata
de „modele” stilistice ale vremii. „Burlesca în re minor
pentru pian si orchestra” (1886) este o piesa de concert ce reflecta deja
trasaturile personalitatii creatoare a lui Richard Strauss, prin vivacitatea
deosebita si ingeniozitatea orchestrala.

Tânara si foarte talentata pianista Oxana Corjos a redat cu deosebita
energie si expresivitate partea solistica, ce oscileaza între virtuozitate
debordanta si reverie.

Seara s-a încheiat cu succes cu poemul simfonic „Don Juan”
(1888), o alta stralucitoare compozitie a lui Richard Strauss, aproape cinematografica
prin plasticitatea cu care urmareste personajele poemului lui Lenau.

Adrian Gagiu