Seminar despre legislaţia muncii

ORADEA – Aproximativ 40 de persoane au participat la seminarul pe probleme de legislaţia muncii şi sănătatea şi securitatea în muncă (SSM), organizat marţi de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

Seminarul, desfăşurat la sediul CCI Bihor, s-a derulat pe parcursul a peste două ore, explicând în detaliu cele mai „fierbinţi” aspecte ale legislaţiei în vigoare. „Participanţii au fost informaţi despre salariul minim pe economie şi au aflat care sunt modalităţile de angajare a personalului de conducere a societăţilor comerciale şi care este modalitatea de completare şi transmitere a datelor în registrul de evidenţă a salariaţilor”, a spus Monica Chereji, reprezentanta CCI Bihor.

Comparativ cu penultimul seminar pe această temă, care a fost gratuit, numărul participanţilor a fost semnificativ mai mic, semn că operatorii economici nu sunt dispuşi să cheltuie bani, pentru a obţine informaţii la prima mână. Taxa de participare a fost de 60 de lei, plus TVA.

 

Întrebări şi răspunsuri

Întâlnirea a avut un caracter interactiv, reprezentanţii ITM Bihor răspunzând punctual la întrebările participanţilor la seminar. Aceştia au primit instrucţiuni privind completarea şi depunerea declaraţiei fiscale privind stabilirea comisionului datorat de angajatori, dar şi precizări în legătură cu regimul aplicabil cetăţenilor străini şi membrilor de familie ai cetăţenilor unuia dintre statele membre ale UE, în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii din România.

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă (SSM), reprezentanţii firmelor au fost informaţi despre pregătirea pe care trebuie să o îndeplinească lucrătorul în domeniul SSM. „Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul SSM, corespunzătoare cel puţin nivelului mediu”, a precizat Liviu Lupea, inspector – şef la ITM Bihor.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !