Semnături decisive pentru istorie

Semnături decisive pentru istorie
ORADEA – O nouă carte sugestiv intitulată „Semnături decisive”, scrisă de Constantin Moşincat, a fost lansată ieri la Oradea. Cartea prezintă principalele aspecte ale politicii de apărare a vestului României din perioada 1930-1940.

Potrivit istoricilor, perioada aceasta este considerată cea mai complexă perioadă din intervalul interbelic al secolului XX şi este prezentată în documente inedite. Este considerată importantă şi prin prisma amprentelor şi a „greutăţii” semnăturilor şi parafelor puse pe documentele decisive.

 

„Lucrarea noastră dă prioritate „greutăţii” şi importanţei semnăturilor pentru actul decizional: casa regală, preşedinţii partidelor aflate la guvernare, legislaţia adoptată de parlament, semnăturile miniştrilor apărării, studii, rapoarte şi referate ale şefilor Marelui Stat Major, documente diverse emise de autorităţile civile, militare, centrale şi locale. Accesul cititorului direct la document îl va apropia de atmosfera şi motivaţia celor care şi le-au asumat prin semnătură”, afirmă autorul cărţii.

 

Autorul este convins că prin publicarea volumului aduce o contribuţie mică la clarificarea unor aspecte decisive din această perioadă complexă.

 

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase