Semnături împotriva lui Hărdău

Înainte de Sărbătorile pascale, Uniunea Studenţilor Români a demarat o campanie de strângere de semnături din partea studenţilor din întreaga ţară. Studenţii orădeni nu s-au alăturat încă campaniei împotriva ministrului.

Prin această campanie, studenţii doresc ca ministrul Educaţiei şi Cercetării,
Mihai Hărdău, să-şi dea demisia, deoarece nu a respectat protocolul încheiat
în toamnă, în urma grevei cadrelor didactice. Campania împotriva ministrului
a ajuns şi la urechile studenţilor noştri, dar a rămas doar la faza de teorie.

Octavian Coman, preşedintele Asociaţiei Studenţilor din Oradea (ASUO), a precizat
că nota de începere a derulării campaniei a ajuns la Oradea chiar înainte de
Sărbătorile de Paşte, motiv pentru care nu s-au strâns deocamdată semnături.

Condiţii grele

Deşi strângerea semnăturilor este în curs de desfăşurare în toată ţara, iar
numărul lor a ajuns la aproximativ 40.000, studenţii orădeni nu au demarat campania
nici după sărbători, motivând că urmează sesiunea. „Uniunea Studenţilor Români
nu a făcut lucrurile calculat.

Nu puteam strânge semnături în perioada sărbătorilor ori în sesiune”, spune
Ovidiu Coman, care a mai amintit că pe parcursul acestei săptămâni vor avea
o şedinţă în care Consiliul Director va decide dacă şi când va începe strângerea
de semnături pentru demiterea ministrului Hărdău. Preşedintele ASUO este de
părere că studenţii se vor alătura colegilor lor din celelalte oraşe, deoarece
şi în Oradea condiţiile sunt foarte grele.

Acesta a dat ca exemplu bursele, care au scăzut foarte mult în urma alocării
celor 260 de milioane, faţă de cele 550 de milioane, suma de anul trecut.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !